Protestul fostilor angajati ai (INSI) s-a incheiat dupa ce li s-au promis bonuri de masa - 28 februarie 2013

De la TradeVille.ro wiki

Protestul fostilor angajati ai Mechel Campia Turzii s-a incheiat, dupa ce reprezentantii companiei le-au promis acordarea unor bonuri de masa, oamenii anuntand insa ca se vor intoarce la combinat joi dimineata, cand ar expira termenul pentru plata salariilor compensatorii. Reprezentantul actionarului companiei a declarat, miercuri, la videoconferinta cu reprezentantii protestatarilor, la care a participat si subprefectul judetului Cluj Mihnea Iuoras, ca doreste doar respectarea legii din Romania, transmite corespondentul MEDIAFAX. "Noi vrem respectarea legii din Romania si vreau sa ma lamuresc despre situatia creata la Campia Turzii. Vom plati bonurile de masa pentru angajatii disponibilizati. E tot ce pot sa promit acum", a spus el. El a evitat sa precizeze cand se vor acorda cele trei salarii compensatorii datorate angajatilor disponibilizati. Reprezentantul companiei a mai spus ca va veni vineri la Campia Turzii pentru a vedea la fata locului care este situatia si le-a cerut protestatarilor sa ii trimita un memoriu scris cu doleantele pe care le au. La randul sau, subprefectul Mihnea Iuoras a facut un apel la fostii angajati care au protestat sa paraseasca incinta combinatului Mechel Campia Turzii si sa astepte rezultatele discutiilor care vor avea loc vineri. Dupa videoconferinta, protestatarii au parasit incinta combinatului, urmand sa se reintoarca joi dimineata, la ora 8.00. "La sfarsitul lunii februarie, adica joi, in 28, expira termenul pana la care Mechel trebuie sa ne acorde cele trei salarii compensatorii. Vom veni si joi sa vedem daca se va intampla acest lucru", a spus un fost angajat. La randul sau, liderul de sindicat Ioan Pascu a declarat ca suma pentru plata celor trei salarii compensatorii care ii vizeaza pe cei peste 700 de angajati se ridica la circa 500.000 de euro. Peste o suta de fosti angajati ai Mechel Campia Turzii care au fost disponibilizati in ianuarie si februarie s-au adunat, miercuri dimineata, in fata combinatului, cerand conducerii companiei acordarea celor trei salarii compensatorii la care aveau dreptul. Protestatarii sustineau ca ar fi trebuit sa primeasca, in 45 de zile de la disponibilizare, cele trei salarii compensatorii la care aveau dreptul. La un moment dat, fostii angajati ai Mechel Campia Turzii - al caror numar a depasit doua sute - au fortat intrarea in unitate pentru a discuta cu directorul societatii, iar in momentul in care au reusit sa ajunga la cladirea administratiei oamenii au spart un geam. O delegatie a protestatarilor a fost primita apoi de conducerea Mechel Campia Turzii care, dupa discutii, a anuntat ca vineri va ajunge in zona un reprezentant al actionarului majoritar, pentru a incerca rezolvarea situatiei si acordarea celor trei plati compensatorii, insa anuntul a fost primit cu huiduieli, oamenii spunand ca nu pleaca pana cand situatia nu va fi rezolvata. Ulterior, cateva zeci de protestatari ai Mechel Campia Turzii au fortat intrarea in sediul administrativ, iar unii dintre ei au reusit sa ajunga in sala de consiliu, unde reprezentantii locali ai companiei urmau sa aiba o videoconferinta cu noul actionar. Incepand din iunie 2012, la Mechel Campia Turzii au fost disponibilizate colectiv, in mai multe etape, aproximativ 1.700 de persoane, astfel ca au mai ramas in jur de 300 de angajati la sectia de Tragatorie. Grupul rus Mechel a vandut recent, pentru pretul simbolic de 230 de lei (52 euro), combinatele metalurgice pe care le detinea in Romania, puternic indatorate, catre firma Invest Nikarom din Bucuresti, controlata de doua persoane cu cetatenie rusa. Tranzactia a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL si combinatele Ductil Steel Buzau, Ductil Steel Otelu Rosu, Mechel Campia Turzii, Mechel Targoviste si Laminorul Braila. Potrivit ministrului Economiei, Varujan Vosganian, noul proprietar va reporni in martie productia la unitatile din Targoviste si Buzau si ar putea lua in calcul revanzarea combinatelor din Braila si Campia Turzii, daca va gasi cumparatori. Firma Invest Nikarom are ca asociati in parti egale pe Chumakov Victor (58 de ani) si Chumakova Svetlana (55 de ani), ambii cu cetatenie rusa. Marti, presedintele Traian Basescu a atentionat Guvernul ca este nevoie de masuri care sa creeze locuri de munca pentru angajatii Oltchim, dar si cu privire la Mechel, pentru ca s-ar putea "sa ne trezim cu industria siderurgica taiata si vanduta la fier vechi" desi va fi nevoie de otel pentru autostrazi.