RADU HANGA, PRESEDINTELE BVB: "In urmatoarele 30 de zile o sa avem indicele AeRO in piata" - 03 septembrie 2021

De la TradeVille.ro wiki

În următoarele 30 de zile o să avem indicele AeRO în piaţă, a afirmat, ieri, Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), în cadrul conferinţei de presă ocazionată de intrarea la tranzacţionare a acţiunilor Appraisal and Valuation (APP). "În mod normal astăzi (ieri - n.r.) trebuie să plece către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) notificarea privind constituirea indicelui pentru piaţa AeRO şi alte modificări la unii dintre indicii administraţi de către Bursa de Valori Bucureşti. Estimăm că în următoarele 30 de zile o să avem indicele în piaţă", a declarat Hanga. Acesta a făcut ieri o trecere în revistă a listărilor de acţiuni din acest an, companii a căror capitalizare cumulată se apropie de 1 miliard de euro. "Închidem sezonul de vară, începem sezonul de toamnă la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi mă bucur că începem această nouă etapă cu o nouă listare la bursă pe piaţa AeRO. Appraisal and Evaluation este a 17-a companie care vine la bursă în acest an, iar dacă vorbim despre cifre, capitalizarea cumulată a celor 17 companii se apropie acum de 1 miliard de euro. Este de departe cel mai bun al Bursei de Valori Bucureşti dacă ne uităm în spate şi sunt convins că anul viitor, când vom vorbi despre bursă, o să spunem din nou că suntem mult peste anul 2021", a afirmat Radu Hanga. Totodată, preşedintele BVB a mai spus că dezvoltarea în continuare a pieţei AeRO este foarte importantă. "Pentru noi, la bursă, important este să vedem dezvoltarea în continuare a pieţei AeRO. Avem 15 companii antreprenoriale listate anul acesta, plus încă două companii pe piaţa principală. Vedem o creştere importantă a lichidităţii, piaţa AeRO este de 3 ori mai sus decât anul trecut din punct de vedere al volumelor de tranzacţionare. Ne dorim să vedem acest trend continuând şi suntem convinşi că Appraisal and Valuation va aduce o contribuţie la dezvoltarea Bursei de Valori Bucureşti", a spus Radu Hanga.