Rares Sofariu: Scaderile s-ar putea aplatiza permitand acumularea - 18 mai 2010

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 29 septembrie 2023 00:11, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Ieri am consemnat la Bursa de Valori Bucuresti o noua sedinta de scaderi abrupte, toti indicii avand picaje de peste cinci procente. Lichiditatea a fost destul de buna, rulajul din piata regular cifrandu-se la 46,57 milioane lei. Piata a deschis cu gap, in ton cu debutul negativ al indicilor europeni. Ulterior insa, in timp ce in Europa cotatiile au revenit peste nivelurile de referinta, la BVB declinul s-a accentuat, indicii BET si BET-C regasindu-se la finalul zilei pe minimele intraday, cu scaderi de -6,73% si, respectiv 5,99%. O evolutie usor diferita a avut-o indicele BET-FI, al societatilor de investitii financiare, care cu o ora inainte de inchidere avea o depreciere de 10% in raport cu sfarsitul saptamanii precedente, pentru ca apoi de la acel nivel de 22.000 puncte sa aiba un ricoseu pana la valoarea de 23.265,21 puncte, ceea ce inseamna o scadere de 7,90%. "Bursa primeste acum noi stimuli, investitorii fiind bombardati cu stiri macroeconomice proaste pentru ca cele dinspre companii nu sunt neaparat negative", a declarat pentru Curierul National Rares Sofariu, manager portofoliu la KD Capital Management. Acesta vede o similitudine intre situatia din 2008 cand caderea Lehman Brothers s-a propagat afectand toate companiile bancare din lume si cea de acum, din Europa, in care problemele deficitelor sunt avansate rand pe rand in cazul mai multor tari. "Nu vad totusi o panica la fel de mare ca in prima perioada, dar ma astept ca trendul descendent sa mai continue o perioada", a comentat Rares Sofariu.Aproape jumatate din lichiditatea pietei a fost asigurata de transferurile in valoare de 19,9 milioane lei pe titlurile SIF Oltenia (SIF5) care s-au depreciat cu 9,55%, pana la un pret de 1,42 lei/actiune. Pe locul doi in topul rulajelor, cu tranzactii insumand 7,64 milioane lei, s-au situat actiunile SIF Moldova (SIF2), care au scazut cu 7,96%, pana la nivelul de 1,04 lei/actiune. O zi negativa au avut-o si titlurile Bancii Transilvania, care au coborat cu 6,25% pana la nivelul de 1,5 lei/actiune, pe fondul unor volume de 2,67 milioane lei."Nu vad cum am putea avea stiri privind reluarea cresterii economice in tari din UE sau reducerea deficitelor. Pe de alta parte, scaderile s-ar putea aplatiza permitand acumularea", a comentat Rares Sofariu, care apreciaza ca stirile privind eliminarea pragurilor de detinere la SIF-uri ar putea fi singurele care ar favoriza o miscare in sens ascendent. "Rezultatele unor companii au fost destul de bune, dar reactia investitorilor in piata a fost proasta. Totusi, ar trebui sa ne uitam si la partea pozitiva: preturile sunt bune, astfel incat se poate acumula. Depinde insa de strategia fiecaruia", a conchis Rares Sofariu.