Rata creditelor restante a ajuns in februarie la cel mai ridicat nivel: 8,45% - 25 martie 2011

Intarzierile la plata ratelor au urcat cu 5% fata de luna precedenta, pana la 17,6 mld. lei Restantele populatiei si ale firmelor continua sa creasca, atingand in februarie 2011 nivelul de 17,6 mld. lei, cu 850 de milioane de lei peste valoarea de la finalul lunii precedente. In topul celor mai mari restantieri se afla clientii bancilor din Bucuresti. Cele mai deteriorate portofolii de credite inregistreaza insa sucursalele bancare din judetul Galati, unde rata restantelor este de 14,1%, fata de media nationala de 8,45%. Creditele restante de cel putin o zi au atins la sfarsitul lunii februarie nivelul de 17,6 miliarde de lei, in crestere cu 850 de milioane de lei (5%) comparativ cu luna precedenta, pe fondul cresterii intarzierilor la plata in valuta. Astfel, restantele imprumuturilor denominate in monede straine au avansat cu 550 de milioane de lei, pana la 9,5 miliarde de lei, iar cele in lei, cu 350 de milioane de lei, pana la 8,1 miliarde de lei. Fata de februarie 2010, creditele restante au urcat cu 78,6%, ca urmare a unui ritm de crestere a restantelor in lei (123%) mai rapid decat al celor in valuata (97,9%). Crestere de 0,45 p.p. Datele anuntate ieri de Banca Nationala arata ca rata restantelor a urcat, in februarie, cu 0,45 puncte procentuale, pana la 8,45%, ca urmare a reducerii volumului de creditare. Anterior, ponderea creditelor restante in total imprumuturi crescuse de la 7,66% in de­cembrie la 8% in luna ianuarie. Rata restantelor in lei a fost in cea de-a doua luna a anului de 10,5%, dupa ce avansase de la 9,8% la finalul anului trecut la 10,1% in luna ianuarie. Ponderea imprumuturilor cu intarzieri la plata de minimum o zi in total credite in valuta a fost in februarie de 7,22%, comparativ cu 6,76% in ianuarie si 6,4% in decembrie 2010. Creditele au scazut in februarie cu 0,55% fata de ianuarie si cu 1,25% de la inceputul anului, la 208,2 miliarde de lei, dintre care 131,1 miliarde de lei au fost acordate in valuta, iar restul in moneda nationala. Imprumuturile restante se refera doar la principal si nu includ pozitii extrabilantiere. Sunt considerate restante creditele care, in ultima zi lucratoare a lunii pentru care se efectueaza raportarea, inregistreza intarzieri la plata de cel putin o zi. Solduri mari, probleme mari Cel mai ridicat volum al creditelor restante de cel putin o zi se inregistreaza in sucursalele bancare din Bucuresti, care de altfel au acordat si cele mai multe imprumturi. Datele BNR arata ca locuitorii Capitalei cumuleaza o treime din totalul restantelor la nivel national, adica 6,4 miliarde de lei, in conditiile in care volumul creditelor acordate este de 82,4 miliarde de lei. In Bucuresti, valoarea creditelor restante de cel putin o zi in valuta a fost in februarie de 4,4 miliarde de lei, de peste doua ori mai mare decat cea a imprumuturilor cu intarzieri la plata in moneda nationala, de numai 2 mld. lei. In topul judetelor cu cele mai mari restante totale, cu un volum de peste jumatate de miliard de lei, au mai intrat Cluj - 862 de milioane de lei, Constanta - 640,5 de milioane de lei, Galati - 568,1 de milioane de lei si Bihor - 524 de milioane de lei. Cu exceptia judetului Galati, in toate celelalte zone valoarea mare a intarzierilor la plata se explica tot prin existenta unui sold semnificativ al creditelor. In ceea ce priveste ponderea restan­telor in totalul finantarilor acordate populatiei si companiilor, pe primul loc in clasament se plaseaza Galatiul, cu o rata aproape dubla fata de media nationala - 14,1%. In acest Top, pe locurile urmatoare se situeaza Ialomita - 14%, Bistrita-Nasaud - 13,1%, Alba - 13% si Suceava - 12,5%. Cele mai deteriorate portofolii de credite in lei au raportat la finalul lunii februarie Bistrita-Nasaud si Galati, unde ponderea restantelor in totalul finan­tarilor, de 18,2%, a fost aproape dubla fata de valoarea medie nationala, de 10,5%. In clasament au mai intrat Botosani si Suceava, fiecare cu o rata a intarzierilor la plata de 16,5%, Neamt - 14,3%, Iasi - 14%, Timis - 12,3%, Hunedoara si Ialomita - 12,2% si Constanta - 12,1%. Pentru imprumuturile in valuta, cele mai mari ponderi ale creditelor cu intarzieri la plata se inregistreaza in Ialomita - 17,6%, Alba - 12,8%, Galati - 11,4%, Arad - 10% si Brasov - 9,9%.