Retragere de catifea a lui Sorin Popa din Societe Generale - 16 mai 2013

Sorin Popa, fostul vicepresedinte al BRD, a decis sa plece din Societe Generale (SocGen) dupa o cariera de 20 de ani in cadrul grupului francez, scrie Ziarul Financiar. Astfel, constatam la o retragere de catifea si de timpuriu a lui Sorin Popa (48 de ani) din structurile SocGen, la o jumatate de an de la izbucnirea scandalului privind creditele frauduloase anchetate de DIICOT.Din ianuarie 2012, Sorin Popa a fost promovat in cadrul SocGen, plecand din Bucuresti de pe pozitia de numarul doi in BRD la Paris, unde s-a ocupat de dezvoltarea comerciala a retelei internationale a SocGen. Din luna iulie 2012, Sorin Popa a fost promovat chiar la sefia directiei de dezvoltare comerciala si marketing. Dupa aproape un an de cand Sorin Popa activa la Paris, in 1 noiembrie 2012, procurorii DIICOT il retineau pe Claudiu Cercel, director general adjunct al BRD, si alte 16 persoane, intr-un dosar privind fraude cu credite bancare, de 22 milioane euro, cu concursul FNGCIMM. Tot atunci, fusese retinut si Aurel Saramet, presedintele FNGCIMM. Ulterior, cei doi au fost cercetati in libertate. De asemenea, in 13 decembrie 2012, procurorii DIICOT efectuau 48 de perchezitii la Bucuresti si in alte trei judete, in cadrul unui dosar in care erau incriminati directori din BRD, directori de sucursale bancare, notari publici si oameni de afaceri, printre care Marius Locic si fratii Vasile si Ioan Crestin. Anchetatorii au constatat atunci un prejudiciu de 85 de milioane de euro. Totodata, doua banca implicata in dosarul cercetat de DIICOT era Volksbank, in conditiile in care Lucian Croitoru, fost director in cadrul BRD, activa ca vicepresedinte Volksbank. Spre exemplu, potrivit procurorilor DIICOT, un credit de trei milioane de euro acordat firmei Ino Oil din Constanța a fost aprobat, din BRD, de Dana Bajescu (invinuita in dosar), Andrei Nanu (arestat), Gabriela Gavrilescu, Claudiu Cercel (alt vicepreședinte BRD invinuit in alt dosar pentru credite frauduloase), Sorin Popa și Lucian Cojocaru (invinuit in dosar).Aceleași persoane au semnat și pentru creditul fraudulos de trei milioane de euro luat de SC Comerț și Producție Doina SRL, societate inregistrata in Covasna. Pe de alta parte, actualul CEO al BRD, Philippe Lhotte, anunta, cu ocazia prezentarii rezultatelor pe 2012, ca pierderea de 332 milioane lei, prima din istoria bancii, a survenit in special pe fondul fraudelor, estimate la 180 milioane euro, potrivit lui. Cu un asemenea nivel al fraudelor, este clar ca vorbim, printre altele, de mai multe credite de peste 1 milion de euro, care nu se puteau aproba decat cu girul conducerii executive a BRD, si in unele cazuri chiar cu acordul de la Paris. Ori, in cadrul conducerii executive a BRD a activat mai multi ani Sorin Popa, din pozitia de prim vicepresedinte, sef al diviziei de retail, precum si Claudiu Cercel, director general adjunct al BRD. Acum, Sorin Popa se retrage, anuntul fiind facut marti seara la Paris de Jean-Luc Parer, presedintele diviziei internationale a SocGen si cel mai nou membru in board-ul BRD, in locul lui Bogdan Baltazar, decedat in decembrie 2012.Popa va fi inlocuit la sefia directiei de dezvoltare comerciala si marketing de ungurul Balint Kelen.