Rusia va construi o centrala nucleara intr-o tara din zona euro - 08 decembrie 2014

Parlamentul finlandez a dat unda verde vineri construirii unei centrale nucleare de catre o filiala a agentiei ruse pentru energie atomica Rosatom la Pyhajoki, pe coasta de vest a Finlandei, relateaza AFP. Forul legislativ finlandez a trebuit pentru a doua sa-si dea acordul de principiu pentru construirea acestei centrale, deoarece Rosatom nu figura pe lista partenerilor prevazuti pentru proiect la primul vot care a avut loc in 2010. De aceasta data, s-au inregistrat 115 voturi pentru si 74 impotriva.Proiectul, apartinand unei companii denumite Fennovoima, a trecut prin peripetii financiare si politice.Rosatom Overseas, filiala a Rosatom, a preluat tarziu cota de 34 % detinuta initial de compania germana EON, care s-a retras in 2012. Mai multi mici actionari finlandezi s-au implicat si ei, fortand Fennovoima sa prospecteze intens pentru a depasi pragul de 60% investitori finlandezi sau europeni cerut de catre guvern.Dosarul a provocat printre altele in septembrie iesirea Verzilor din coalitia de guvernare. In fine, Fennovoima a trebuit sa-si revizuiasca in scadere ambitiile, reducand din puterea prevazuta a centralei, de la 1.600 la 1.200 de megawati. In timpul dezbaterilor parlamentare de miercuri, opozanti ai proiectului au pus in chestiune nu numai problema nucleara, ci si oportunitatea prezentei Rosatom in Finlanda. In opinia presedintelui Verzilor, Ville Niinisto, finlandezii sunt nelinistiti ca guvernul pare sa apropie Finlanda - in politica sa energetica - de liderii politici rusi. Aceasta nu este in conformitate cu politica externa comuna a Uniunii Europene, a spus Niinisto. La randul lor, sustinatorii centralei se vor pragmatici, guvernul invocand pretul la electricitate, obiectivele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera si imaginea Finlandei de tara atractiva pentru investitorii straini. Proiectul are un efect puternic asupra locurilor de munca si a economiei in general, a afirmat ministrul industriei, Jan Vapaavuori. Fennovoima prevede sa demareze productia de electricitate in 2024.