SIF-urile si (AZO), vedetele lunii noiembrie, raman in atentie - 02 decembrie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Actiunile producatorului de ingrasaminte chimice Azomures Târgu-Mures (AZO) si titlurile celor cinci SIF-uri au fost principalele tinte de interes ale investitorilor de pe bursa in luna noiembrie, acestea inregistrând si cele mai mari aprecieri. Evolutia a venit pe o scadere a indicelui general al bursei, BET-C, de 7,5% in noiembrie.Actiunile SIF Moldova (SIF2) au inregistrat cel mai mare randament luna trecuta, de 18,7%, urmate de cele ale SIF Banat-Crisana (SIF2), care s-au apreciat cu 16,3%. Celelalte SIF-uri au marcat câstiguri situate intre 7,8% si 15,3% in aceeasi perioada.Cresterile au venit dupa ce la inceputul lunii noiembrie Comisia de buget si finante din Camera Deputatilor a votat cu majoritate de voturi in favoarea ridicarii pragului de detinere la SIF-uri de la 1% la 5%, dupa aproape doi ani in care proiectul a fost blocat in comisie.inaintarea proiectului legislativ a readus optimismul investitorilor de pe bursa, la un moment dat SIF-urile inregistrând aprecieri de peste 30% in decurs de o luna.Investitorii au devenit mai moderati in ceea ce priveste interesul manifestat pentru SIF-uri dupa ce Parlamentul, care este ultimul obstacol in calea proiectului legislativ de majorare a pragului, a amânat doua saptamâni la rând sa discute asupra proiectului, desi era programat sa intre in dezbaterea Camerei Deputatilor.SIF-urile se afla inca pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor, in sedintele care vor avea loc la inceputul saptamânii viitoare, insa specialistii de pe piata dau putine sanse ca proiectul sa fie discutat pâna la sfârsitul anului.Titlurile producatorului de ingrasaminte chimice Azomures Târgu-Mures (AZO) au adus investitorilor un profit de 15,3% in noiembrie, dupa ce in luna precedenta aceste titluri au urcat spectaculos pe bursa, cu 47%.Cresterile de luna trecuta au avut la baza informatiile aparute in presa legate de faptul ca traderul elvetian Ameropa a incheiat un acord pentru preluarea Azomures de la actionarii turci ai producatorului de ingrasaminte. Ulterior reprezentantii companiei au confirmat informatia care a condus la noi aprecieri pe actiunile Azomures.Conducerea companiei a luat prin surprindere investitorii de pe bursa in octombrie, când a anuntat pe bursa ca se afla in negocieri "destul de avansate" cu traderul Ameropa, moment in care actiunile s-au apreciat intr-o singura zi cu 40%.Titlurile Energopetrol Câmpina (ENP) si Comcm Constanta (CMCM) au câstigat peste 14% luna trecuta, insa pe fondul unor rulaje foarte scazute. Aprecierea SIF-urilor a impins cotatia iFond Financial (IFR) cu 11,4% in sus in noiembrie, in conditiile in care fondul are o expunere importanta pe SIF-uri.SIF-urile vor ramâne cel mai probabil principala atractie a investitorilor si in luna decembrie pe fondul asteptarilor privind ridicarea pragului dupa ce proiectul a fost programat din nou spre dezbatere la inceputul saptamânii viitoare. De interes va fi luna aceasta si evolutia actiunilor Erste Bank, in conditiile in care principala avere a SIF-urilor consta in titluri ale bancii austriece.Costurile de imprumutat pentru obligatiunile italiene, franceze, portugheze si grecesti au atins luna trecuta cele mai mari valori din ultimii ani pe fondul temerilor investitorilor privind capacitatea acestor state de a-si reduce deficitele si de a-si plati datoriile din cauza gradului mare de indatorare. ingrijorarile investitorilor au facut ca in prima parte a lunii noiembrie bursele sa inregistreze corectii puternice mai ales ca unele agentii de rating au amenintat state importante, precum Franta, cu reducerea ratingului de tara. Ulterior, in numai doua sedinte bursele au recuperat aproape integral pierderile dupa o actiune concertata a principalelor banci centrale, printre care BCE si Fed, privind sustinerea sectorului financiar prin furnizarea de lichiditati si reducerea costurilor de imprumut pentru operatiunile de tip swap in dolari.Votul pozitiv al Comisiei de buget-finante privind pragul de majorare a pragului de detinere la SIF-uri de la 1% la 5% a readus in atentie SIF-urile, care au inregistrat cresteri de doua cifre. Amânarile succesive ale parlamentarilor de a discuta proiectul au dezamagit ulterior investitorii. Proiectul se afla inca pe ordinea de zi a parlamentarilor, dar sunt putine sperante sa fie discutat pâna la sfârsitul anului.Producatorul de ingrasaminte chimice a anuntat ca actionarii societatii au incheiat la sfârsitul lui noiembrie mai multe acorduri privind cedarea controlului companiei in favoarea traderului elvetian Ameropa. Valoarea tranzactiei inca nu a fost facuta publica, iar investitorii de pe bursa asteapta cu interes finalizarea tranzactiei si oferta de preluare pe care traderul ar fi obligat sa o deruleze pe bursa. Titlurile bancii austriece Erste Bank (EBS), listate pe bursa, au atins luna trecuta un minim multianual, de 47,55 lei/titlu, dupa ce au pierdut circa o treime din valoare in decurs de câteva saptamâni. Ulterior titlurile au revenit si au câstigat 20% in câteva zile.