SIF-urile si (FP) au pierdut jumatate de miliard de euro in trei luni - 29 iunie 2011

Jucatorii de la Bursa au trecut actiunile Societatilor de Investitii Financiare in planul secundar in acest an Ultimele doua sedinte bursiere au tinut cu sufletul la gura investitorii cu expunere pe actiunile SIF si FP, cotatiile acestor actiuni inscriindu-se pe un trend puternic des­cendent. In ultimele trei luni, capitalizarea totala a celor sase companii s-a redus cu 457 mil. euro, cea mai mare pierdere fiind inregistrata pentru FP. De altfel, daca un in­vestitor ar fi cumparat titluri FP de la BVB, in prima zi de tranzactionare a Fondului la Bursa, in valoare de 2.000 de euro, ar fi pierdut ieri 389 de euro.Actiunile SIF au trecut in acest an de la statutul de magnet al pietei bursiere locale si motor de crestere la companii doar cu potential, dar fara prea mare atractie la publicul investitor, acest fapt fiind vizibil prin scaderea valorilor de tranzactionare. Titlurile care au crescut rapid in preferintele investitorilor locali au fost Fondul Proprietatea care, in pofida trendului descendent pe care au evoluat, au atras constant aproape jumatate din lichiditatea pietei. Saptamana aceasta nu a debutat insa bine pentru titlurile financiare, indicele BET-FI, care monitorizeaza evolutia actiunilor SIF si FP, a marcat o scadere cu 1,68% fata de nivelul din 24 iunie. „Lichiditatea pietei, cu exceptia titlurilor FP, a scazut simtitor odata cu trecerea datelor de inregistrare pentru dividende. Trecerea in perioada ex-dividend a coincis cu atingerea maximelor de pana acum ale anului 2011, dar si cu intrarea pietei pe un trend descendent pe termen scurt. In acest moment, atat indicele BET, cat si BET-FI se afla foarte aproape de zona de suport si urmeaza sa vedem daca zilele urmatoare piata va reusi sa se mentina peste aceasta zona”, este de parere Nicu Grigoras, broker Intercapital Invest. Andrei Radulescu, analist Target Capital, a identificat printre motivele scaderilor pentru titlurile din sectorul financiar criza finantelor publice, care reprezinta unda de soc de natura financiara, care ar putea declansa un nou tsunami financiar mondial. „Pe de alta parte, ponderea capitalului grecesc in sistemul financiar intern, posibilitatea propagarii crizei in zona euro cu o crestere a probabilitatii de retrageri ale capitalui din economie, precum si similitudinea economiei interne cu Grecia sunt tot atatea motive de scadere a interesului pentru SIF-uri si FP”, a precizat analistul Target Capital. Pietele externe au tras BVB in jos Chiar daca piata locala de capital nu ocupa un loc fruntas in peisajul bursier european, majoritatea brokerilor pun evolutiile de la BVB din acest an pe seama contextului extern. „Motivele scaderilor consemnate de indicii BVB in ultimele luni sunt in principal legate de evolutiile pietelor externe. Tensiunile create de problema datoriilor unor tari UE, in special Grecia, au determinat corectii pe majoritatea pietelor financiare in ultimele luni. Trendul descendent al pietelor internationale a fost probabil in ultima perioada principalul determinant al scaderilor cotatiilor BVB”, a explicat brokerul Intercapital Invest.„Traversam o perioada cu o lichiditate slaba si cu multa prudenta din partea cumparatorilor. Este un climat propice pentru scaderi pe volume mici de tranzactionare, stare de fapt pe care o intalnim la actiunile SIF. Tensiunile de pe pietele internationale au indus o stare de asteptare si o prezenta redusa a investitorilor de calibru pe piata romaneasca, ceea ce a lipsit de suport in special actiunile din sectorul financiar”, a declarat Alin Brendea, director de operatiuni la Prime Transaction. „Evolutia pietei inter­ne de capital este dependenta in primul rand de climatul macrobursier international, iar in ultimele luni am asistat la intensificarea semnalelor de dezaccelerare a economiei mondiale, dar si la intensificarea crizei finantelor publice in Europa”, a precizat Andrei Radulescu, analist Target Capital. FP a determinat pierderi de 389 de euro la 2.000 de euro investiti Scaderile din ultimele doua sedinte au determinat o reducere cumulata cu 50 de milioane de euro a capitalizarii celor sase companii, cea mai mare contributie avand-o FP (33,6 milioane de euro). Dar situatia este mai ingrijoratoare pentru ultimele trei luni. Daca luam in calcul pretul de la sfarsitul lunii martie si pe cel de la inchiderea sedintei de ieri, valoarea cumulata a SIF-urilor si FP a scazut cu 457 de milioane de euro, „contributia FP” ajungand la 287,8 milioane de euro. De altfel, evolutia actiunilor FP de la listarea la Bursa a transformat cel mai important emitent intr-o dezamagire. Pentru un investitor care ar fi cumparat actiuni SIF in ultima sedinta de tranzactionare din 2010, in valoare de 10.000 de euro, iar la listarea FP ar fi adaugat portofoliului expunere Fond in valoare de 2.000 de euro, ar fi avut ieri o pierdere de 132 de euro. Dintre cele sase titluri, numai SIF Transilvania si FP au adus pierderi in acest an de 135 de euro si, respectiv, 389 de euro. Expunerea pe actiunile SIF Moldova, SIF Muntenia si SIF Oltenia a generat un castig intre 108 si 145 de euro in acest an. „Pentru inca cateva saptamani vom asista cel mai probabil tot la o lichiditate scazuta a pietei si la evolutii de pret nehotarate. Odata cu scaderea tensiunilor legate de problema datoriilor suverane, pietele financiare isi vor indrepta atentia catre rezultatele financiare trimestriale ale companiilor, rezultate care vor incepe sa fie facute publice incepand cu a doua saptamana a lunii iulie”, este de parere Nicu Grigoras.