Scadere dura pentru (AAPL). Actiunile gigantului au scazut din nou dupa anuntarea pretului iPhone 5c - 13 septembrie 2013

De la TradeVille.ro wiki

Contrar asteptarilor Apple, Wall Street-ul a reactionat dur la cea mai recenta lansare facuta de gigantul IT, esecul companiei de a ajunge la o intelegere cu China Mobile ridicand o serie de intrebari despre politica de preturi a CEO Apple, Tim Cook, scrie Financial Times. Actiunile Apple au inchis miercuri in scadere cu 5,4%, la 467,83 de dolari, in contextul speculatiilor conform carora investitorii ar putea cere redistribuirea profitului obtinut din vanzarea noilor dispozitive scoase pe piata. Scaderea vine dupa ce titlurile Apple abia urcasera de la o valoare de sub 400 de dolari la peste 500 de dolari. “Actiunile Apple nu au cunoscut niciodata acest tip de scadere in ziua de dupa anuntarea unui nou iPhone. Totusi, scaderea are mai mult de-aface cu lipsa de incredere a investitorilor in strategia lui Tim Cook decat cu calitatea smartphone-urilor anuntate”, a declarat Walt Piecyk de la BTIG Research, o companie de cercetare de piata. Analistii includ UBS, Piper Jaffray si Credit Suisse printre companiile care si-au scazut rating-urile sau castigurile estimate pentru Apple, in urma scoaterii la vanzare la un pret mai mare decat era anticipat a iPhone 5c, pe care multi investitori il doreau un model mai ieftin, care sa castige teren in China si India. Steven Milunovich de al UBS, cea mai mare banca elvetiana, sustine ca decizia Apple de a pune pentru iPhone 5c un pret de 550 de dolari in SUA si 733 de dolari in China (fara abonament la un operator de telefonie mobila) – adica numai cu 100 de dolari mai ieftin decat iPhone 5s – a fost o miscare gresita care ar putea afecta capacitatea companiei de a fi competitiva in ariile cheie ale pietii smartphone-urilor. Milunovich si-a schimbat recomandarea pentru actiunile Apple din “cumparati” in “neutra” si a diminuat cu 10% estimarile pentru vanzarea de iPhone-uri in anul urmator, preconizand o vanzare de 158 de milioane de unitati. Walt Piecyk a sustine ca “ Apple evita o modalitate usoara si valoroasa de a se intoarce la cresterea veniturilor. Intrebarea adevarata este daca Apple planuieste sa intre vreodata pe pietele clientilor cu posibilitati financiare mai reduse, sau doreste sa ramana doar un producator de telefane de top”. Declaratia a venit in contextul unei scaderi de 20% a castigurilor in ultimul trimestru. In ciuda gazuirii lansarii noilor dispozitive in China si a speculatiilor conform carora Apple a obtinut o intelegere de distribuire a smartphone-urilor cu China Mobile, cel mai mare operator de telefonie mobila, un astfel de acord nu a fost anuntat.