Sedinta de revenire la (BVB) - 20 ianuarie 2016

De la TradeVille.ro wiki

Dupa doua sedinte de scaderi consistente, astazi indicele BET al celor mai tranzactionate titluri de la BVB a avut o zi de recuperare partiala, cu un avans de 2,6%. Intr-o zi cu aprecieri de 1,5%-2% a pietelor principale europene de la Londra, Paris si Frankfurt au existat si conditii pentru o sesiune de revenire la Bursa de Valori Bucuresti, indicii avand aprecieri intre 2% si 2,80%. Ca la carte, in trendul descendent, miscarea de recuperare s-a realizat pe volume in scadere. Piata reglementata a adunat schimburi de aproximativ 20 milioane lei, rulajele raportate fiind salvate de schimburile insumand 28,69 milioane lei realizate pe segmentul XDS1 al pietei AeRO cu titluri ale firmei Practic Bucuresti (PRBU) care astazi au inregistrat o crestere de aproape 25%.Titlurile Fondului Proprietatea (FP), cele mai tranzactionate in sistemul regular, au totalizat transferuri de 3,11 milioane lei, cotatia urcand cu 2,28%, pana la pretul de 0,719 lei/actiune. O miscare de o amplitudine de doua ori mai mare (+4,76%) am consemnat pe titlurile Banca Transilvania (TLV), care au inchis sedinta la pretul de 2,2 lei/actiune pe al doilea rulaj al zilei, de 2,85 milioane lei. O valoare apropiata, respectiv 2,87 milioane lei, a avut-o si tranzactia speciala efectuata in piata deal cu titluri FP. Tot pe acest segment s-au mai realizat alte doua schimburi cu actiuni Transelectrica (TEL) si Transgaz (TGN) cu valoare insumata cu putin peste un milion de lei.Transgaz a prelungit cu 9 luni contractul de tranzit cu Gazprom, exporturile romanesti de gaze spre Ucraina se amana� Titlurile transportatorului de gaze Transgaz au fost pe locul trei in topul tranzactiilor, cu volume echivalente cu 2,79 milioane lei, intr-o zi in care s-au apreciat cu 2,45%, pana la pretul de 251,00 lei/actiune. Aprecieri de 2% au avut si titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD) si OMV Petrom (SNP), pe fondul unor transferuri de 2,43 milioane lei si, respectiv 2,20 milioane lei.Indicele BET se intoarce peste pragul de referinta de 6.100 puncte Acesta este contextul in care indicele BET, al titlurilor lichide a urcat cu 2,6%, la 6.175,52 de puncte, trecand din nou peste reperul tehnic de 6.100 de puncte, care reprezinta maximele relative din anii 2005, 2010 si 2011. Miscarea de recuperare a indicelui BET-FI a avut o dinamica de 2,29%, pana la valoarea de 26.752,58 puncte, in timp ce avansul indicelui BET Plus a fost de 2,75%. Indicele energetic BET-NG a subperformat si astazi mediei pietei (+1,96%). Din componenta sa, actiunea Romgaz Medias (SNG) a facut un rebound de 1,51%, pana la pretul de 23,50 lei/actiune, prima zi "verde" pe acest emitent de la inceputul anului. Daca in 6 din ultimele 10 sedinte de tranzactionare schimburile pe acest simbol au depasit nivelul de 4 milioane lei, astazi rulajul s-a cifrat la numai 1,47 milioane lei.