Seful Prospectiuni: Ducem tot mai mult din businessul nostru in afara granitelor. Turcia devine o piata foarte interesanta datorita preturilor - 28 august 2014

De la TradeVille.ro wiki

Prima jumatate a acestui an a fost oribila, spune Gehrig Schultz, directorul general al companiei de prospectare geologica Prospectiuni Bucuresti (PRSN), controlata de omul de afaceri Ovidiu Tender, si sunt slabe sase ca in cele patru luni ramase compania sa poata sa-si indeplineasca tintele de afaceri stabilite pentru 2014. In contextul in care piata locala este intarziata din cauza diferitelor proteste pe tema gazelor de sist, dar si a unei legislatii ambigue, Prospectiuni a inceput sa semneze contracte in Georgia, Alegeria, este in negocieri in Turcia, dar are ochii si pe Grecia si Italia. In primul semestru al anului, firma lui Tender a raportat o pierdere neta de 37,8 milioane de lei (8,6 milioane de euro), de peste trei ori mai mare decat cea din perioada similara a anului trecut. Totodata, cifra de afaceri a companiei s-a redus cu 10% in primul semestru, pana la 120,2 mil. lei (27,32 mil. euro). Rezultatele vin in contextul in care bugetul Prospectiuni pentru anul acesta prevedea o crestere de 8% a afacerilor, pana la 435 de milioane de lei (98 de milioane de euro). In linii mari, Prospectiuni realizeaza pentru companiile cu care are contracte un fel de radiografii subterane, pe baza carora se ia apoi decizia de a fora sonde in vederea exploatarii unui zacamant de hidrocarburi.