Statul stoarce (SNG) de bani - 07 decembrie 2018

Compania va distribui dividende suplimentare de 717 milioane lei. • Statul Român va primi 502 milioane de lei, pe lângă cele 1,35 miliarde de lei pe care deja le-a încasat în acest an de la producătorul de gaze. • Randamentul dividendului este de 5,2%. Statul Român stoarce Romgaz (SNG) de bani, acţionarii producătorului de gaze naturale votând, în Adunarea Generală de ieri, distribuirea de dividende suplimentare de 716,88 milioane de lei, potrivit raportului remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Deoarece Ministerul Energiei deţine 70% din companie, Statul Român va mai încasa 501,8 milioane de lei de la Romgaz, pe lângă cele 1,346 miliarde de lei pe care deja le-a primit în acest an (din rezultatul anului 2017 şi din cel reportat), ca urmare a memorandumului Guvernului privind distribuirea a minimum 90% din profitul aferent anului trecut sub formă de dividend, către companiile pe care Statul le are în portofoliu. Cele 717 milioane de lei ce vor fi distribuite acum provin din conturile "rezultat reportat" şi/sau "alte rezerve".Iniţial, Romgaz fundamentase suma de 501 milioane de lei pentru a fi distribuită sub formă de dividende suplimentare, dar acţionarul majoritar, Ministerul Energiei, a solicitat de la companie aproape 717 milioane de lei. Dividendul brut/acţiune este de 1,86 de lei care, raportat la cotaţia SNG din data de 5 decembrie, de 35,8 lei/unitate, oferă investitorilor un randament brut de 5,19%, sub cel mediu înregis­trat de componentele indicelui BET în acest an, de circa 7%. Data de înregistrare, cea care defineşte acţionarii care vor beneficia de dividende, este 21 decembrie, iar data ex-dividend, prima zi în care cei care cumpără acţiuni nu vor mai primi dividende, este 20 decembrie. Totodată, acţionarii au hotărât, în şedinţa de ieri, numirea Ernst &Young Assurance Services în calitate de auditor financiar al companiei, aprobând totodată durata minimă a contractului de audit financiar la trei ani, respectiv perioada 2018 - 2020. În ultima perioadă, Statul Român a pretins de la unele companii pe care le are în subordine dividende suplimentare.