Suprasubscriere masiva pentru oferta (TUFE) - 10 septembrie 2020

De la TradeVille.ro wiki

Oferta publică de răscumpărare de acţiuni Turism Felix (TUFE), derulată de societate între 26 august şi 8 septembrie, la preţul de 0,4 lei/titlu a fost suprasubscrisă de 65,34 ori, după cum reiese din raportul remis de intermediarul IFB Finwest, către Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Operaţiunea a ţintit răscumpărarea a 4,84 milioane de acţiuni proprii, echivalentul a circa 0,9% din capitalul social, şi a avut un indice de alocare de 0,0153035105, ceea ce înseamnă că la 1.000 de acţiuni oferite spre răscumpărare, sunt alocate 15, la preţul preferenţial. Activitatea companiei de turism balnear este puternic afectată de declanşarea şi extinderea crizei sanitare şi economice generată de Covid-19, astfel încât, pentru primele şase luni ale acestui an, Turism Felix a înregistrat o pierdere de 8,95 milioane de lei, cu mult peste cea de la jumătatea anului trecut, de 0,37 milioane de lei, în condiţiile scăderii cu 57% a veniturilor, până la 14,41 milioane de lei. Acţionarii societăţii se vor întâlni în data de 3 octombrie cu o serie de puncte pe ordinea de zi, între care operarea unor modificări ale Actului Constitutiv al Turism Felix, precum şi alegerea membrilor board-ului ce în prezent este condus de Mihai Fercală. Pe lângă fostul conducător al SIF Transilvania, din Consiliul de Administraţie al companiei de turism balnear mai fac parte Tudor Ciurezu şi Gheorghe Cotrău, dar între modificările Actului Constitutiv ce vor fi supuse la vot se găseşte prevederea ca board-ul să fie format din cinci membri. SIF Transilvania deţine 63,2% din Turism Felix, iar SIF Oltenia (SIF5) are 28,97% din capitalul societăţii. Raportat la preţul de închidere al acţiunilor TUFE din data de 8 septembrie, de 0,326 lei, valoarea de piaţă a emitentului era de circa 161,75 milioane lei.