Tehnic vorbind, Bursa arata bine, dar investitorii nu se lasa ademeniti - 16 iulie 2010

De la TradeVille.ro wiki

Bursa locala a continuat ieri seria sedintelor anoste, cea mai mare apreciere din piata fiind consemnata de indicele societatilor financiare BET-NG, care a urcat cu aproape 1,8% fata de referinta. Indicele principal al pietei BET, care reda evolutia celor mai lichide zece titluri in piata, a urcat cu 0,5%, in timp ce indicele energetic BET-NG a urcat cu putin peste 0,1% fata de cotatia de referinta de miercuri. In ciuda stirilor pozitive externe din ultima perioada, in special raportarile trimestriale ale companiilor americane, bursele nu reactioneaza pozitiv si continua sa inregistreze evolutii laterale. "Daca o piata care tot incearca minimele, dar nu le sparge puternic si evolueaza in lateral intr-o zona de acumulare, sunt sanse ca aceasta sa revina. Tehnic vorbind, bursa locala arata bine, insa investitorii nu par atrasi de ce se intampla acum in piata", a declarat Mihai Muresian, trader in cadrul societatii de intermediere Intercapital Invest. Interesul redus pentru piata de capital s-a vazut si ieri, cand lichiditatea Bursei s-a ridicat la doar 2,5 mil. euro, pe un volum de doar 23,7 milioane de actiuni. Cele mai tranzactionate titluri au fost actiunile societatii de constructii utilitare Dafora Medias (DAFR), care au inchis in stationare, la pretul de 0,116 lei/unitate. Cel mai mare rulaj din piata a fost consemnat de actiunile SIF Oltenia (SIF5), valoarea transferurilor ridicandu-se la putin peste 1,6 mil. lei. Cea mai mare apreciere la categoria societatilor financiare a fost inregistrata insa de titlurile SIF Transilvania (SIF3), care au urcat cu aproape 2,5% peste nivelul de referinta, la pretul de 0,5 lei/unitate. Aprecierea redusa a indicelui energetic a fost determinata in principal de corectia titlurilor societatii nationale de transport de energie electrica Transelectrica (TEL), care au pierdut peste 2,9% fata de cotatia de miercuri. In scadere au inchis si titlurile companiilor din sectorul chimic Oltchim Rm. Valcea (OLT) si Amonil Tg. Mures (AMO), inregistrand corectii de peste 1% fiecare. "Investitorii au nevoie de un impuls, care cel mai probabil va trebui sa vina de pe extern. Insa nici macar pietele externe nu inregistreaza evolutii diferite fata de piata locala. Indicele Dow Jones testeaza minimele, la nivelul de 10.400 de puncte, dar la fel ca indicii locali, nu sparge puternic aceasta rezistenta. Exista si teama in piata, pe fondul incertitudinii tot mai mari", a spus Muresian. Pe plan extern, principalele piete internationale inregistrau ieri aprecieri reduse, cea mai mare variatie din regiune fiind inregistrata de indicele german DAX, care cu doua ore inainte de inchidere urca cu peste 0,5% fata de referinta. Piata americana deschidea sedinta de ieri in usoara scadere, indicele Dow Jones evoluand in jurul nivelului de 10.360 de puncte. "Piata nu se mai misca deloc. Nici macar pe fondul unor stiri negative cu impact puternic, cum ar fi cresterea riscului de default al Portugaliei. Astfel este prematur sa vorbim despre evolutii pe termen lung. In mod normal, o piata care a testat minimele, dar nu le-a spart ar trebui sa reactioneze in urcare", a incheiat Muresian. Indicele BET a inregistrat minimele anul acesta in luna mai, cand a coborat putin sub nivelul de 4.800 de puncte. Ieri, indicele local evolua in jurul cotatiei de 4.860 de puncte.