Topul cresterilor de pe bursa in ultimele sase sedinte: (BVB), (EBS), (SIF5) - 09 august 2013
Patru dintre cele mai tranzactionate actiuni de pe bursa au adus deja castiguri de peste 10% fata de finalul lunii iulie, desi la mijloc au fost doar sase sedinte de tranzactionare. Bursa locala traverseaza una dintre cele mai favorabile perioade din acest an, iar cresterile din ultimele zile au adus oportunitati de castig pentru investitori. Actiunile Bursei de Valori Bucuresti (BVB) raman primele in topul cresterilor de la inceputul lunii, cu un avans de 13,7%, desi ieri s-au corectat usor. Investitorii pariaza pe listarile statului, care ar putea aduce un suflu nou pietei locale de capital. Urmeaza titlurile grupului austriac Erste (EBS), actionarul majoritar al BCR, care au castigat ieri 4% dupa ce grupul a anuntat ca a rascumparat integral capitalul participativ emis in 2009, in timpul crizei financiare, pentru salvarea bancii. Acest anunt le da incredere investitorilor ca Erste are o pozitie financiara solida. In ultimele sase zile, actiunile (EBS) au castigat 12%. In topul cresterilor urmeaza actiunile SIF Oltenia (SIF5), cu o crestere de 11,6%, sustinuta mai ales de rezultatele financiare ale BCR, care a raportat pe primul semestru un profit net de 557 mil. lei (127 mil. euro). SIF Oltenia (SIF5)este singura dintre SIF-uri care nu si-a vandut participatia la BCR catre Erste. Si celelalte SIF-uri au inregistrat cresteri substantiale, cuprinse intre 5,9% si 9,5%, in conditiile in care atat (BRD), cat si Banca Transilvania (TLV) au raportat profituri in crestere pe primul semestru, iar actiunile celor doua banci au crescut puternic pe bursa. In continuare, intre 40% si 60% din activele SIF-urilor sunt reprezentate de actiuni la banci (Erste, BCR, BRD, TLV). Actiunile Bancii Transilvania (TLV) au crescut cu 10,1%, iar BRD a castigat 9,4%. Dintre actiunile mai putin lichide, din esalonul al doilea, cea mai mare crestere au avut-o titlurile ElectroÂmagnetica (ELMA), cu un avans de 11,8%.