Tradeville vede actiunile (FP) la 0,8 lei pe actiune pana la finalul anului - 20 ianuarie 2011
Actiunea Fondului Proprietatea a fost evaluata de catre analistii SSIF Tradeville la 0,8 lei/titlu pentru sfarsitul anului 2011, potrivit unui comunicat remis redactiei de casa de brokeraj. Cotatia indicata are la baza analizarea comparativa a multiplului P/B al unor fonduri internationale similare din punct de vedere al valorii activelor si structurii portofoliului si dupa aplicarea unui discount de 20% pentru lichiditate si transparanta. La 31 decembrie 2010, valoarea unitara a activului net era de 1,1124 lei, in crestere cu 13,6% fata de 31 octombrie 2010, in timp ce preturile la care s-au tranzactionat actiunile Fondului inainte de listare sunt de aproximativ 0,5 lei/titlu."Fondul Proprietatea reprezinta o oportunitate pentru investitorul cu un orizont lung de investire datorita perioadei mai mari de timp necesare administratorului pentru restructurarea portofoliului, precum si datorita stilului investitional adoptat de catre administrator", considera Dragos Darabut, analist financiar la Tradeville. Managerul fondului, compania americana Franklin Templeton are o filosofie investitionala de tip "value investing", cautand titlurile subevaluate din punct de vedere fundamental, cu discount important fata de activul net.Avantajele investitiei in actiunile FP sunt expunerea pe sectorul energetic din Romania, interesul investitorilor straini, experienta pe pietele emergente a administratorului Franklin Templeton si discountul mare fata de VUAN. Raportul Tradeville mentioneaza si riscurile achizitionarii de pachete de actiuni la FP: participatiile majoritare ale statului in companiile din portofoliu, limitarea dreptului de vot, concentrarea mare la nivelul emitentilor, procentajul semnificativ al detinerilor nelichide. "De asemenea, exista riscul ca pe termen scurt fondul sa fie supus unei presiuni mari la vanzare din partea speculatorilor care au cumparat actiuni sau drepturi la actiuni FP cu mult timp inainte de listare. Acest risc ar putea fi insa compensat de un interes major din partea fondurilor straine de investitii", se mai spune in raportul Tradeville.