Tradeville vede potential de crestere cu 19% pentru actiunile (ELMA) - 24 ianuarie 2012

De la TradeVille.ro wiki

Analistii firmei de brokeraj Tradeville au dat un pret tinta de 0.349 lei/titlu pentru actiunile producatorului de echipamente electrice Electromagnetica (ELMA), cu 18,7% mai mult decat cotatia actuala din piata.Pretul tinta are un orizont de timp de 12 luni, acesta fiind stabilit in urma aplicarii metodei de actualizare a fluxurilor de trezorerie vitoare disponibile actionarilor ordinari (FCFE). “Daca acceptam ca anul 2012 va fi inceputul unui reviriment economic in tara noastra putem spune ca, pentru investitorii potentiali, contextul sectorial este unul propice. Acesta este motivul pentru care, desi ne asteptam ca cel putin in urmatoarele cateva luni actiunile ELMA sa se afle in continuare sub presiune, sustinem o tinta de pret in crestere fata de valorile actuale”, se arata in raportul de analiza. Compania are in plan dezvoltarea unor capacitati de producere a energiei verzi printr-un lant de micro-hidrocentrale (aflate deja in functiune) si extinderea activitatilor incepute pe piata corpurilor de iluminat de ultima generatie, cu tehnologie LED. In prezent, activitatea de furnizare a energiei electrice detine o cota de peste 85% din cifra de afaceri a Electromagnetica. Compania este incadrata de analistii Tradeville in sectorul Utilitati – Electric. “Clasificarea sectoriala de mai sus poate fi insa una inselatoare, avand in vedere ca sectorul este unul defensiv, iar faptul ca actunile ELMA au un coeficient beta, calculat pe ultimii 5 ani, subunitar (0.74) nu face decat sa intareasca aceasta confuzie. Totusi, daca avem in vedere faptul ca energia electrica poate fi asimilata unui bun fungibil a carui utilitate creste in perioadele de expansiune economica si scade in recesiuni, comportamentul afacerilor traderilor de energie este unul pro-ciclic”, se precizeaza in raport. Analistii Tradeville considera ca actiunile companiilor din acest segment de industrie tind sa fie subevaluate (si deci la valori relative optime pentru investitii pe termen mediu si lung) in prima parte a perioadei de expansiune economica Actiunile ELMA se tranzactionau luni pe Bursa la un pret de 0,293 lei/unitate, in scadere cu 0,3%. Compania este astfel evaluata la 198 milioane lei (45 milioane euro).