Tradeville vede potential redus pe titlurile (BRD) - 13 septembrie 2010
Analistii de la firma de brokeraj Tradeville au calculat, in ultimul raport de analiza pe BRD - Societe Generale, un pret-tinta pe urmatoarele 12 luni de 12,3 lei pe actiune, cu numai 6% peste cotatia la care se tranzactioneaza titlurile in prezent, de 11,6 lei. Acestia remarca, totusi, ca banca a amortizat destul de bine impactul crizei economice, iar rezultatele obtinute pe primul semestru au fost satisfacatoare. „Performantele economice si financiare ale BRD in semestrul intai al anului au fost satisfacatoare si dovedesc o buna adaptare la contextul economic, caracterizat printr-o cerere redusa de produse bancare si, in special, de credite. S-a remarcat o gestionare atenta a cheltuielilor generale si administrative, care au scazut cu 3% fata de primul semestru din 2009 si au contribuit la imbunatatirea raportului cost/venit cu 4,8 puncte procentuale, la 39,0%”, se precizeaza in raport. Totodata, volumul total al creditelor BRD a crescut, in pofida contextului din economie, cu 7% fata de primul S1 din 2009, pe seama cresterii cu 5% a creditelor acordate persoanelor fizice si cu 9,2% a celor acordate persoanelor juridice. „Confruntata cu stagnarea activitatii de creditare si cu majorarea necesarului de provizionare, BRD a incercat sa atenueze diminuarea profitului prin gestiunea atenta a cheltuielilor generale si administrative. Profitul net a fost cu 13,7% mai mic decat in S1 2009, indeosebi datorita cresterii fara precedent a cheltuielilor cu provizioanele de la 408 la 628 milioane de lei. In acest context, indicatorii de profitabilitate au consemnat valori in scadere, dar peste media sectorului bancar: 0,8% in cazul ROA si 16,1% in cazul ROE”, mai spun analistii. BRD nu a avut totusi nevoie de fluxuri de numerar suplimentare de la banca-mama, insa beneficiaza de doua imprumuturi subordonate de la Societe Generale, fiecare in valoare de 100 de milioane de euro. Primul este scadent in iulie 2013, iar cel de-al doilea in iulie 2015. Societe Generale nu poate solicita rambursarea in avans.