Transport Trade Services (TTS) se alatura ARIR - 03 noiembrie 2021
Asociația pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România (ARIR) este încântată să anunțe că Transport Trade Services (BVB: TTS), cel mai mare transportator integrat de mărfuri din bazinul Dunării, se alătură ARIR în calitate de Membru Asociat. Compania are activitate în 3 segmente principale: expediție internațională de mărfuri, transport fluvial și operare portuară și deține o puternică flotă de macarale plutitoare, silozuri şi platforme în porturi, precum şi flotă fluvială formată din 481 de unități, potrivit unui comunicat de presă. TTS s-a listat la Bursa de Valori București anul acesta, în 14 iunie 2021, urmare a unei oferte publice secundare prin care au fost vândute acțiuni de 58,5 mil. euro. Petru Ștefănuț, Director General TTS: ”Dobândirea statutului de companie listată a însemnat pentru noi un angajament ferm în ceea ce privește responsabilitatea față de investitori și adoptarea practicilor de transparență și comunicare constantă și proactivă cu piața. Ne-am bucurat să fim incluși la doar câteva luni de la listare în indicele BET al Bursei de Valori București, indice care urmărește evoluția celor mai lichide acțiuni. Prin acțiunile noastre dorim să confirmăm așteptările pieței, să fim un emitent lichid și deschis în continuare către noi investitori, iar asocierea cu ARIR subliniază încă o dată încrederea pe care o avem în piața de capital din România și deschiderea de a construi împreună cu comunitatea companiilor listate. “ Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR: „Ne bucurăm că al 35-lea membru al ARIR este TTS, o companie recent listată la Bursa de Valori București. ARIR a adunat în trei ani de activitate o diversitate excelentă de companii, din avangarda economiei românești. Contribuim în permanență la o bună colaborare între acestea, precum și la dezvoltarea pieței de capital. Ne pregătim în 15 noiembrie să recunoaștem performanța companiilor listate în cadrul Galei ARIR și să premiem cei mai buni profesioniști în relația cu investitorii și companiile pe care le reprezintă.” TTS deține cea mai mare flotă fluvială din bazinul dunărean, formată din 481 unități fluviale cu o capacitate de aproape 800 mii tone, 8 macarale plutitoare, precum și propriile terminale portuare în Constanța și în 7 porturi fluviale dunărene. Pe tipuri de produse, activitatea este divizată în: Minerale (care asigură operațiuni logistice pentru materii prime și produse finite ale industriilor metalurgice și echipamente), Agri (care se ocupă exclusiv de logistica mărfurilor agricole (cereale, semințe, uleiuri vegetale), Chimice (care se ocupă de logistica îngrășămintelor și a materiei prime pentru producția de îngrășăminte). Transport Trade Services este al 35-lea membru care se alătură Asociației pentru Relații cu Investitorii la Bursă din România. ARIR a fost înființată la inițiativa Danielei Șerban în noiembrie 2018 împreună cu membrii fondatori: Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Cosmin Răduță și Tony Romani. Au aderat comunității: Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, Biofarm, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA, Autonom, Impact Developer & Contractor, 2Performant și One United Properties ca Membri Asociați. INNOVA Project Consulting, ENVISIA, RTPR, Intercapital Invest, eVote și Mazars au devenit Membri Afiliați. *** ARIR este o organizație non-guvernamentală și non-profit care a fost înființată cu scopul de oferi emitenților actuali și potențiali o platformă pentru dezvoltarea profesioniștilor în relația cu investitorii (IR) și pentru a contribui la implementarea celor mai bune practici în comunicarea cu investitorii și în guvernanță corporativă. A fost înființată în Noiembrie 2018 și are ca membri companii listate, companii cu potențial de a deveni companii listate, administratori de fonduri, profesioniști în relația cu investitorii, precum și consultanți. Membrii fondatori sunt Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Șerban, Cosmin Răduță și Tony Romani, în timp ce Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, Biofarm, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA, Autonom, Impact Developer & Contractor, 2Performant și One United Properties s-au alăturat ca Membri Asociați, INNOVA Project Consulting, ENVISIA, RTPR, Intercapital Invest, eVote și Mazars ca Membri Afiliați.