Trei brokeri de retail au luat fata intermediarilor care au listat (FP) in topul pe ianuarie - 02 februarie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Tranzactiile cu actiuni Fondul Proprietatea au reprezentat mai mult de jumatate din rulajul de la BVB Societatile de brokeraj care au listat Fondul Proprietatea (FP) la Bursa nu s-au aflat intre primii trei intermediari in topul pe ianuarie, ceea ce constituie o surpriza, avand in ve­dere ca acesti brokeri au beneficiat de avantajul participarii in road-show-ul de pro­movare a fondului pe marile piete europene pentru atragerea de investitori straini. Actiunile FP au suferit scaderi in majoritatea zilelor de cand e listat la Bursa, iar reprezentantii fostilor proprietari au criticat brokerii care au pregatit listarea, considerand ca nu au reusit sa atraga suficient de multi investitori straini. Diviziile de brokeraj ale bancilor ING, Raiffeisen si BRD, unele dintre cele mai mari de pe piata, au ocupat, in ordine, lo­curile 4, 5 si 8 in topul brokerilor pe ianua­rie, dupa tranzactiile cu actiuni si unitati de fond listate pe piata principala a Bursei. Valoarea tranzactiilor intermediate de acesti brokeri a fost de 61 de milioane de euro, doar cu putin peste rulajul realizat de trei societati de brokeraj independente, care nu fac parte dintr-un grup financiar si care lucreaza preponderent cu investitori de retail. Astfel, brokerii de la Intercapital Invest s-au clasat pe locul 3 in top, cei de la Actinvest, pe locul 6, in timp ce Broker Cluj, singura societate de intermediere finan­ciara listata la Bursa, s-a clasat pe locul 7. „Noi nu ne-am trezit cu doua saptamani inainte de listare ca ar trebui sa ne interesam de Fondul Proprietatea. Am fost singurii care am publicat evolutia tranzactiilor cu actiuni FP pe piata OTC, am fost singurii care am oferit acces investitorilor la aceste actiuni prin intermediul unui fond de investitii pe care l-am listat la Bursa. Ne-am pregatit dinainte si toate lucrurile astea se vad acum”, a declarat Razvan Pasol, presedintele Intercapital Invest. Un impuls asupra rulajului Intercapital in prima luna a anului l-au dat si tranzactiile realizate de fondul iFond Financial (IFR), prin care acesta si-a redus expunerea pe FP, potrivit strategiei pe care o anuntase inca de la infiintare. „La iFond Financial eram obligati din prospect sa reducem expunerea pe FP pana la 40% dupa listarea Fondului si am facut ajustarile din acest punct de vedere”, a precizat Pasol. Pana la listarea Fondului Proprietatea, iFond Financial a putut sa investeasca pana la 50% din active in actiunile acestuia. Pozitionarea foarte buna a brokerilor de la Actinvest s-ar datora, potrivit unor surse din piata, in special tranzactiilor pe care le-a intermediat pentru SIF Transilvania (SIF3). SIF-urile au fost anul trecut unii dintre cumparatorii principali de ac­tiuni FP. „Este clar ca tranzactiile cu actiuni FP au avut o influenta semnificativa asupra rulajului nostru. As spune ca ponderea a fost cam 50%-50% intre tranzactiile cu actiuni FP si cu celelalte titluri listate. Nu pot sa comentez asupra informatiilor privind tranzactiile pentru SIF Transilvania, deoarece astfel de informatii sunt confidentiale”, a declarat Daniela Carmen Boeriu, directorul general al Actinvest, mentionand totusi ca SIF Transilvania se afla printre clientii acestei societati de brokeraj. Doua societati au avut rulaje, fiecare cat tot consortiul Primii brokeri in topul pe ianuarie au fost cei de la KBC Securities si UniCredit CAIB Securities Romania, care cumulat au intermediat mai mult de o treime din valoarea tranzactiilor de la BVB. De altfel, fiecare dintre cele doua societati a intermediat tranzactii mai mari decat rulajul total al consortiului care a adus FP la Bursa. Brokerii de la KBC si UniCredit participasera impreuna la licitatia pentru selectia intermediarului FP, dar au pierdut in fata consortiului Raiffeisen-ING-BRD. Oficialii Raiffeisen Capital&Investment nu au raspuns pana la inchiderea editiei intrebarilor adresate pe aceasta tema.