Un investitor propune splitarea valorii nominale a actiunilor (COCR), pentru imbunatatirea lichiditatii - 10 ianuarie 2019

De la TradeVille.ro wiki

ACTUALIZARE: Nicu Buică, SAI Muntenia: Vom analiza propunerea domnului Mihail Cotes. Nicu Buică, Director General al SAI Muntenia Invest, administrator al SIF Muntenia S.A., ne-a transmis că va analiza propunerea făcută de avocatul Mihail Coteş. „Am primit propunerea dlui. Mihail Coteş de convocare a Adunării Generale a S.C. Cocor S.A., în vederea splitării valorii nominale a acţiunii COCOR, solicitare pe care o vom analiza cu mare atenţie şi responsabilitate în cadrul SAI Muntenia Invest, administrator al SIF Muntenia S.A. În urma analizelor financiare interne, privitoare la emitentul S.C. Cocor S.A., corelate cu elemente de oportunitate şi context general de piaţă, vom decide asupra modului în care vom aborda propunerea domnului Mihail Coteş, căruia îi mulţumim, pe aceasta cale, pentru interes şi implicare”, a declarat domnul Nicu Buică, Director General al SAI Muntenia Invest, la solicitarea Financialintelligence.ro. *De regulă, pe emitentul Cocor, se fac schimburi de una, două sau trei acțiuni. Avocatul Mihail Coteș, acționar al Cocor SA (COCR) și investitor pe piața de capital, propune splitarea valorii nominale a acțiunilor Cocor, pentru îmbunătățirea lichidității. În acest sens, el a transmis, o scrisoare în care propune convocarea AGA, către SIF Muntenia și SIF Transilvania, care dețin câte 10,01%, respectiv 10,24% din COCR, dar și către Turnover ABC SRL, care este administrator al companiei, și deține 8,59% din societate, potrivit raportului anual pe 2017. Mihai Coteș ne-a spus că deține sub 1% din acțiunile COCR și, astfel, a apelat la acționarii mari instituționali ai companiei, întrucât nu ar fi putut să demareze singur convocarea AGA. În scrisoarea transmisă către SIF Muntenia, domnia sa arată: “Având în vedere că: A. Societatea de Investiții Financiare Muntenia SA are o deținere de 10.01% în cadrul COCR; B. Prețul unei acțiuni COCR este unul dintre 5 cele mai mari prețuri regăsite pe piața de capital românească, chiar dacă acesta se tranzacționează la o valoare cu 87,25% mai mică raportat la maximele istorice; C. Titlurile COCR sunt afectate de o criză de lichiditate pe Bursa de Valori București (în ultimele 6 luni fiind efectuate tranzacții care însumează un volum de 99 de acțiuni, reprezentând 0.03% din numărul total al acțiunilor), situație care generează multiple consecințe negative (cu titlu de exemplu, la momentul redactării prezentei, spread-ul BID/ASK este de 51%); D. Titlurile COCR nu sunt în atenția investitorilor pe piața de capital, neexistând interes cu privire la tranzacționarea acestora; Recomand a se lansa următoarea propunere în următoarea Adunare Generală Extraordinară a Acționarilor COCR: Aprobarea efectuării operațiunii de divizare a valorii nominale acțiunilor (stock split) COCOR SA, în raport 1:100 (sau cel puțin 1:10), astfel ca ulterior operațiunii capitalul social va avea aceeași valoare de 12.067.640 lei, însă va fi divizat la un număr de 30.169.100 de acțiuni (față de 301.691 acțiuni la acest moment), cu valoarea nominală de 0.4 lei (față de 40 lei, valoarea nominală curentă). Astfel, ca urmare a acestei operațiuni, acțiunile societății COCR vor fi accesibile unui număr mai mare de investitori, sporind astfel interesul și mai ales lichiditatea, suplimentar mesajului implicit care va arăta interesul acționarilor curenți cu privire la cotațiile acțiunii și evoluția acestora pe bursă. Literatura de specialitate a demonstrat că ulterior unei operațiuni de divizare a valorii nominale a acțiunilor (stock split), lichiditatea va fi semnificativ îmbunătățită, în același timp fiind redus procentul spread-ului BID/ASK”. Acțiunile COCR au fost cotate la 76,5 lei/unitate, în ședința din 20 decembrie, de atunci nemaiavând loc tranzacții. În data respectivă, s-a tranzacționat o singură acțiune. În ciuda transferurilor cu câte una, două sau trei acțiuni, luna decembrie pare una activă pentru emitentul Cocor, având în vedere istoricul schimburilor din ultimele șase luni prezentat de BVB.