Un raport ANAF spune ca (OIL) a risipit sute de mii de lei pe bijuterii, genti si cosmetice - 23 iulie 2012

De la TradeVille.ro wiki

Un raport realizat anul trecut de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) la Oil Terminal (OIL) si care urmeaza sa fie analizat in AGA de luna viitoare, dupa mai multe amanari, scoate la iveala cheltuieli nejustificate de milioane de lei si decizii de manage­ment care au adus prejudicii societatii. Este pentru prima data cand un raport scoate la suprafata pe ce s-au cheltuit exact banii dintr-o com­panie de stat si cat de exotice sunt unele achizitii, cum ar fi ace de cravata, butoni si ceasuri de aur, vinuri de colectie sau parfumuri.Astfel incep sa apara explicatii privind profitabilitatea scazuta a companiilor de stat.Mai mult, Oil Terminal este o companie listata la prima categorie a Bursei de Valori si ar trebui sa fie un etalon de transparenta si de eficienta.Cazul a ajuns si in atentia ministrului economiei Daniel Chitoiu, care a dat ca exemplu negativ abuzurile care au avut loc la Oil Terminal, cel mai mare operator de transport al produselor petroliere din Portul Constanta.In ultimii trei ani compania a inregistrat rate de profit foarte scazute, cuprinse intre 0,5% si 1,5% din cifra de afaceri si in primul trimestru al anului 2012 a intrat pe pierdere, cu un rezultat negativ de 1,1 mil. lei, care depaseste de doua ori castigul obtinut de companie anul trecut.Desi este mai putin vizibila decat Hidroelectrica sau Romgaz, Oil Terminal este o companie strategica de stat prin care trec anual produse petroliere de cateva miliarde de euro.In ultima luna au mai aparut rapoarte la unele companii de stat care arata nivelul cheltuielilor nejustificate, totusi niciunul nu este atat de detaliat ca cel finalizat recent de ANAF. Pana in prezent Ministerul de Finante a prezentat rezultatele in cazul a 18 companii si sucursale din portofoliul statului.In 2011 Corpul de Control din Ministerul Economiei a cerut ANAF sa demareze un control financiar la Oil Terminal pentru a vedea modul cum a fost administrata compania in perioada 2009 - 2010, interval in care la conducerea societatii s-a aflat in cea mai mare parte Silviu Wagner atat in calitate de presedinte, cat si de director general al operatorului portuar.Din raportul ANAF reiese, spre exemplu, ca la finalul anului 2009 Oil Terminal a platit firmei Sevda Impex suma de 6.646 de lei (1.660 de euro) pentru achizitia de butoni si un ac de cravata. In aprilie 2011 operatorul portuar a cumparat un ceas de aur in valoare de 1.850 de euro de la firma Olympus Mucevheras Istanbul. La finalul lui 2011 compania a platit 2.980 de dolari pe butoni, un ac de cravata si o insigna. Compania a mai cumparat in aprilie 2010 o geanta de la firma Valmar cu aproape 3.000 de lei (750 de euro). Toate aceste achi­zitii au fost realizate cu cardul directorului general Silviu Wagner in contul societatii, potrivit raportului, si care, spun ei, nu au putut fi justificate de conducere."Societatea nu a putut pune la dispozitia organelor de control documente justificative individuale pentru fiecare acordare de bunuri in scop de protocol din care sa rezulte: propuneri din partea structurilor executive din cadrul societatii, in special din partea directiei de specialitate; criterii de acordare; calitatea persoanelor carora le-au fost acordate aceste bunuri in raport cu activitatea societatii; ocaziile cu care s-au acordat aceste bunuri si localizarea lor in timp", au precizat reprezentantii ANAF.Institutia a dispus o masura privind initierea actiunii in raspundere impotriva fostului director al companiei, Silviu Wagner.Acesta se apara si spune ca bijuteriile, cosmeticele si gentile cumparate de companie se incadreaza in prevederile legale privind cheltuielile de protocol."Asa se fac afacerile in toata lumea, se dau anumite atentii. Noi facem afaceri la nivel international si toate aceste cheltuieli de protocol sunt prevazute de lege. Cheltuielile cu obiectele de aur sau gentile achizitionate de societate se incadreaza in limita de 2% din profitul brut al companiei. Ceasul de aur a fost acordat cu ocazia unui eveniment important care a avut loc in Turcia la care a participat reprezentantul unei mari companii petroliere dintr-un stat din zona Marii Caspice cu care urmam sa incheiem contracte importante. Ii recomand ministrului economiei sa cerceteze cheltuielile de protocol efectuate in perioada 2004 - 2009 de catre echipa liberala care s-a aflat la conducere in acea perioada. Cheltuielile noastre de protocol sunt mai mici cu 70% fata de cele ale echipei de conducere anterioare", a declarat Silviu Wagner, care a ocupat functia de director general al Oil Terminal in perioada iulie 2009 - aprilie 2012.Potrivit raportului ANAF, compania a realizat cheltuieli nejustificate de protocol in valoare de 354.000 de lei (88.500 de euro), cu servicii juridice de circa 660.000 de lei (165.000 de euro) si cu actiuni sociale de peste 2 mil. lei (500.000 de euro). Principalii beneficiari ai contractelor de consultanta juridica sunt firmele Frangeti, Popescu si Grigore (530.000 de lei), respectiv Valeriu Stoica si Asociatii (156.300 de lei), firma fostului ministru al justitiei Valeriu Stoica, care este membru al PDL. "In ceea ce priveste contractul de 200.000 de euro de servicii juridice, acesta a fost incheiat de fosta conducere liberala care s-a aflat pana in 2009 la conducerea Oil Terminal", a precizat Wagner.El a mai spus ca bugetul cu privire la cheltuielile destinate actiunilor sociale a fost depasit din cauza ca este greu de estimat cate imbolnaviri, decese sau nasteri au loc in viata angajatilor societatii si care necesita fonduri ale companiei.ANAF a mai intentificat faptul ca anumite contracte au fost incheiate de Oil Terminal pe baza de negociere directa si nu prin licitatie, asa cum cerea legea.Raportul a scos la iveala si faptul ca Oil Terminal a cumparat in 2009 bauturi alcoolice in valoare de 50.290 de lei (12.500 de euro) si produse cosmetice de 15.500 de lei (3.875 de euro).Pentru deficientele constatate ANAF a stabilit in sarcina societatii, nu mai putin de 87 de masuri pentru "inlaturarea si prevenirea abaterilor de la disciplina economico- financiara".In ultimii ani, numele Oil Terminal a fost implicat in numeroase scandaluri legate de plata taxelor pentru produsele petroliere care tranziteaza terminalul.In martie 2011, fostul director general al companiei, Stefan Ene, a fost retinut de procurorii DNA sub acuzatia de trafic de influenta.Anul trecut, unul dintre principalii actionari minoritari ai Oil Terminal, fondul american Broadhurst, care detine 7,6% din actiuni, a propus tragerea la raspundere a lui Silviu Wagner, acuzandu-l ca a incheiat mai multe contracte prin care a prejudiciat compania. Broadhurst il acuza pe Wagner ca a incheiat contracte cu firmele Blitz Transport Company si Byotech Prod General, aproband expedieri de carburanti fara forme legale.In luna noiembrie a anului trecut actionarii Oil Terminal au aprobat revocarea din functie a presedintelui CA, Silviu Wagner, si l-au inlocuit cu Andrei-Brabu Todea, fost secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului. Wagner a pierdut in luna aprilie a acestui an si functia de director general, el fiind inlocuit de catre Ministerul Economiei cu Sorin Viorel Ciutureanu, care l-a numit in acelasi timp pe Paul Costache pe postul de presedinte al Consiliului de Administratie.In ultimii ani Oil Terminal a resimtit o scadere a cifrei de afaceri din cauza ca Rompetrol si-a construit un terminal propriu prin care si-a mutat traficul de produse petroliere. Totodata, traficul de produse petroliere a fost intr-o continua scadere din cauza crizei financiare.Anul trecut afacerile operatorului portuar au scazut cu 12,5%, la 115,7 mil. lei (27,2 mil. euro)., iar profitul s-a diminuat de peste trei ori, ajungand la 545.000 de lei (128.000 de euro).Ministerul Economiei controleaza 59,6% din actiunile Oil Terminal, alti actionari importanti fiind Fondul Proprietatea, cu o participatie de 8,45% din actiuni si fondul american Broadhurst, cu un pachet de 7,6% din titluri. In actionariat se mai regasesc fondurile Hyposwiss Danube Tiger si Fondul de Pensii Administrat Privat al ING, cu 2,79% si respectiv 2,05% din companie.Actiunile Oil Terminal au pierdut 25% din valoare de la inceputul anului si au inchis saptamana la un pret de 0,135 lei/unitate, la care capitalizarea companiei este de 17,1 mil. euro.