Valoarea tranzactiilor cu actiuni realizate in aceasta saptamana la Bursa de la Bucuresti a urcat cu 14,96% - 22 august 2016

De la TradeVille.ro wiki

Valoarea tranzacţiilor cu acţiuni realizate în această săptămână la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a urcat cu 14,96%, la 102,65 milioane de lei, în condiţiile în care schimburile totale s-au cifrat la 108,65 milioane de lei, potrivit unei analize Puls Capital.Cele mai tranzacţionate acţiuni au fost titlurile Banca Transilvania (TLV) - 23,4 milioane de lei, Romgaz (SNG) - 20 milioane de lei şi Electrica - 16,67 milioane de lei.Indicii bursieri au consemnat evoluţii pozitive, cuprinse între 0,71% pe indicele BET - BK (reperul de randament al fondurilor de investiţii - n.r.) şi 1,82% pe indicele BET - NG (care reuneşte 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor - n.r.).Un număr de 34 de titluri au avut evoluţii pozitive, 13 evoluţii stabile şi 28 au scăzut. Cele mai mari creşteri au fost consemnate pe acţiunile Mecanică Fină (MECE) - plus 27,27%, UAMT (UAM) - 12,31% şi Alro (ALR) - 7,83%. Cele mai importante scăderi au fost înregistrate pe titlurile Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră (EFO) - minus 7,91%, Stirom (STIB) - 7,22% şi Oltchim (OLT) - 3,65%.Potrivit analizei Puls Capital, în urma raportărilor la BVB aferente semestrului I, din cele 75 de companii analizate 60 au încheiat pe plus primele şase luni. "În primul semestru al anului curent s-au remarcat rezultate foarte bune în zona de construcţii prin prisma rezultatelor Construcţii Napoca, Impact, Teraplast şi Prebet. (...) Alte doua sectoare care au ieşit în evidenţă în perioada ianuarie - iunie 2016 au fost cel bancar şi cel farmaceutic", precizează sursa citată.Pe de altă parte, în afară de Electrica, companie care a raportat un profit net atribuibil acţionarilor cu 28% mai mare faţă de S1 2015, societăţile din energie şi utilităţi au avut rezultate dezamăgitoare în prima jumătate a anului, arată Puls Capital. "OMV Petrom a fost afectată de preţul mai mic la petrol, marje de rafinare în scădere şi oprirea rafinăriei Petrobrazi pentru revizie generală, în timp de activitatea Romgaz a fost influenţată negativ de scăderea cererii de gaze, vremea mai caldă şi competiţia ridicată pe fondul preţurilor de import mai mici. Rezultatele Nuclearelectrica au fost afectate de extinderea opririi planificate a Unităţii 1 Cernavodă, oprire ce a durat 51 de zile faţă de durata normală de 30 de zile. Producţia şi cererea scăzută la gaze şi energie au afectat şi rezultatele Transelectrica şi Transgaz", se mai arată în analiza menţionată.