Variatii reduse pentru indici - 04 februarie 2021
Acţiunile Banca Transilvania, pe prima treaptă a topului lichidităţii Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut oscilaţii reduse în şedinţa de tranzacţionare de ieri, patru dintre coşurile de acţiuni ale pieţei noastre fiind în stagnare. BET-XT, ce reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni de la bursa noastră, a coborât cu 0,15%, la 923,46 puncte, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a staţionat la 1.982,03 puncte. Valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 45,14 milioane de lei, peste cea din sesiunea anterioară, de 41,15 milioane de lei. Anca Păltineanu, analist de investiţii în cadrul casei de brokeraj Tradeville, ne-a transmis: "Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o evoluţie mixtă, spre deosebire de cea în general în creştere înregistrată pe principalele burse europene. Indicele BET a rămas constant faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -0,69% în cazul BET-FI şi +0,01% pentru BETPlus. Valoarea totală zilnică a tranzacţiilor a fost de 9,3 milioane de euro, sub media zilnică de 13,5 milioane de euro înregistrată de la începutul anului. Cel mai mare avans pe segmentul principal l-au înregistrat acţiunile Condmag (COMI), +11,11%, pe fondul tranzacţionării unui volum peste media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai bună evoluţie a zilei a fost înregistrată de acţiunile Teraplast (TRP), +3,95%, pe fondul tranzacţionării unui volum peste media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o acţiunile Conted (CNTE), cu -8,92%, în condiţiile unui volum ce depăşeşte media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o acţiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), -1,46%, pe fondul unui volum sub cel tranzacţionat în ultimele şase luni pentru acest simbol". În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Banca Transilvania (TLV), care au cumulat un rulaj de 8,3 milioane lei, titlurile instituţiei de credit din Cluj stagnând la 2,305 lei. Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) s-au apreciat cu 0,33%, până la preţul 1,53 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 7,53 milioane de lei. Pe poziţia a treia a acestui clasament s-au situat titlurile Nuclearelectrica (SNN), a căror lichiditate a fost de 3,76 milioane de lei, preţul acţiunilor producătorului de energie având un avans de 0,46%, până la 21,85 lei. Titlurile Conpet (COTE) s-au apreciat cu 2,51%, până la preţul de 98 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 3,31 milioane de lei. În piaţa AeRO, acţiunile Safetech Innovations (SAFE) au coborât cu 14,36%, până la 31 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 1,89 milioane de lei. Scăderea vine după trei zile de creşteri puternice. Acţiunile companiei au fost listate la finele săptămânii trecute, după ce, în octombrie anul trecut, compania a derulat un plasament privat care s-a închis la preţul de 4 lei/titlu. Indicele BET-NG, ce reflectă parcursul companiilor din sectorul energetic şi de utilităţi de la BVB, a stagnat la 768,25 de puncte.