Verde in plina iarna - 19 ianuarie 2011
Ieri la Bursa de Valori Bucuresti am consemnat o sedinta interesanta in care rulajul pietei regular a depasit 20 mil. lei. Indicii reprezentativi au avut inchideri divergente, evolutia intraday a acestora fiind in oglinda. Astfel, indicii BET si BET-C s-au regasit la inceputul sesiunii pe nivelurile de referinta pentru ca in ultima parte a zilei sa treaca pe verde. Prin contrast, indicele financiar BET-FI a deschis cu 300 de puncte peste nivelul inregistrat la finalul sedintei de luni pentru ca in ultima ora de tranzactionare sa coboare pe referinta. Acesta a inchis pe minimele zilei, la valoarea de 23.829,02 puncte, in scadere cu 1,02%."Estimarile de afara, dar si din piata locala spun ca vom avea cresteri pana la finalul lunii", a declarat pentru Curierul National Adi Lupsan, director general adjunct la SSIF Intercapital Invest, care crede ca indicele BET ar putea urca 5-10%, iar indicele BET-FI chiar si mai mult de zece procente. "Va fi testat un nou high. Trendul ascendent ramane in picioare cel putin pana la finalul lunii. Dupa aceea nu pot fi sigur ce se va intampla", a mai spus Lupsan. Cea mai buna lichiditate in sesiunea de ieri, cu transferuri insumand cu putin peste 5 mil. lei, s-a consemnat pe titlurile SIF Oltenia (SIF5), care au avansat cu 0,21%, pana la pretul de 1,425 lei/actiune. Desi aflate la aceeasi categorie, titlurile SIF Moldova (SIF2) au suferit o depreciere de 1,41%, pana la nivelul de 1,262 lei/actiune, pe volume de 2,6 mil. lei. Pe locul doi in topul rulajelor, cu transferuri de 3,18 mil. lei, s-au situat titlurile OMV Petrom (SNP), care au avut un castig infim (0,05%), pana la nivelul de 0,3689 lei/actiune. Schimburi peste media obisnuita a respectivului emitent (de 1,12 mil. lei) s-au inregistrat pe titlurile Impact Developer & Contractor (IMP), care au coborat cu 0,79%, pana la nivelul de 0,4901 lei/actiune.