Videanu: Vanzarea actiunilor (SNP) va avea loc in acest an - 06 august 2010

De la TradeVille.ro wiki

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat ca vrea ca pana la mijlocul lunii septembrie sa fie selectat brokerul pentru vanzarea unui pachet de actiuni detinut de ministerul de profil la OMV Petrom (SNP), iar tranzactia sa fie finalizata pana la finele anului, scrie Mediafax. "Imediat dupa publicarea HG-ului vom alege brokerul si mizez ca acest lucru sa se finalizeze la mijlocul lunii septembrie, astfel ca pana la sfarsitul anului sa vindem actiunile", a declarat Videanu, dupa o conferinta de presa. Guvernul a decis, miercuri, inceperea procedurilor devanzare la bursa a 9,84% din actiunile statului la OMV Petrom (SNP), precum si a unor pachete minoritare din actiunile detinute la companiile Transelectrica (TEL), Transgaz (TGN) si Romgaz, la care va derula ooferta publica secundara initiala. Statul va vinde pe bursa 9,84% din actiunile detinute la Petrom si cate un pachet de 15% din actiunile Transelectrica, Transgaz si Romgaz. Ofertele publice de vanzare vor fi derulate de intermediari selectati prin licitatie, tinand seama de criterii de calitate si cost ale serviciilor. In urma cu doua saptamani, Ministerul Economiei a prezentat intentia de a vinde la bursa cate 15% din actiunile operatorului sistemului national de transport al electricitatii Transelectrica, transportatorului de gaze Transgaz Medias si producatorului de gaze Romgaz Medias, la care va derula o oferta publica secundara initiala. Ministerul Economiei a mai anuntat ca va vinde, prin intermediul bursei, un pachet reprezentand 11,84% din actiunile OMV Petrom, deoarece statul nu poate mentine participatia de 20,63% la compania petroliera din cauza lipsei fondurilor necesare pentru a participa la majorarea capitalului social. In urma vanzarii acestor actiuni, Ministerul Economiei va mai detine la OMV Petrom un pachet de 8,8% din capital, din care pana la 8% va fi oferit spre vanzare salariatilor companiei petroliere, la care acestia au dreptul prin legea de privatizare. OMV Petrom este controlata de grupul OMV, care detine 51,01% din actiuni. In actionariat se mai regaseste Fondul Proprietatea, cu o participatie de 20,11%.