Vuza a aprobat linii de finantare de 9 mil. euro la (CHOB) - 22 iulie 2014

De la TradeVille.ro wiki

Actionarii combinatului chimic Chimcomplex Borzesti (CHOB), detinut de omul de afaceri Stefan Vuza, au aprobat saptamana trecuta contractarea unui credit de 5 milioane de lei (1,13 mil. euro) de la Piraeus Bank pentru finantarea activitatii curente a companiei, potrivit unui anunt publicat pe site-ul bursei. De asemenea, acestia au dat unda verde contractarii a doua facilitati de credit de la Raiffeisen Bank, si anume un credit la termen in suma de pana la 31,3 milioane lei (7,1 mil. euro) scadent in mai 2019 si un avans in cont curent de maxim 5 mil. lei cu scadenta in mai 2015. Imprumuturile aprobate se ridica la circa 9,3 mil. euro. Vuza si-a planificat pentru acest an investitii la Chimcomplex in valoare de 14,2 mil. euro, de doua ori mai mari fata de cele realizate in 2013. Cea mai mare investitie din acest an a Chimcomplex vizeaza o instalatie de cogenerare care ar urma sa fie finalizata in at treilea trimestru al anului. Valoarea proiectului se ridica la 11,9 mil. euro, iar aproape jumatate din suma va fi asigurata din fonduri europene. Chimcomplex intentioneaza de asemenea sa investeasca 9,85 mil. euro intr-o instalatie de recristalizare a sarii. Combinatul chimic a avut anul trecut trecut o cifra de afaceri neta de 175,7 mil. lei, in scadere de la 194 mil. lei in 2012, si un profit net de 6,3 mil. lei, la jumatatea celui din anul precedent. Actiunile Chimcomplex au inchis sedinta bursiera de ieri la o cotatie de 0,83 lei/titlu. La acest pret compania, listata pe piata Rasdaq, are o capitalizare bursiera de 107,3 mil. lei. Stefan Vuza detine prin intermediul firmei A2 Impex 83% din actiunile Chimcomplex, in timp ce AVAS are o participatie de 12,89% din actiuni.