(ARDF) vrea sa-si majoreze din nou capitalul social - 10 mai 2010

De la TradeVille.ro wiki

Ardaf Bucuresti vrea sa-si majoreze pentru a doua oara in acest an capitalul social, cu 45,15 milioane de lei, la 402,91 milioane de lei, prin aport in numerar al actionarilor. Compania si-a mai majorat capitalul in acest an cu 51 de milioane de lei, la 357,76 milioane de lei, printr-o operatiune derulata intre 1 martie si 9 aprilie. Actionarii Ardaf sunt convocati pe 7 iunie pentru a doua infuzie de capital din acest an, necesara, ca si prima, pentru dezvoltarea companiei si respectarea reglementarilor legale, potrivit convocatorului AGEA. In 2009, veniturile asiguratorului din subscrieri au scazut cu 8%, la 327 de milioane de lei. Ardaf a ramas pe pierderi, dar acestea s-au redus la jumatate, de la 185 de milioane de lei la 90,5 milioane de lei.Actiunile Ardaf sunt suspendate de la tranzactionare, de pe piata Rasdaq, din luna decembrie in vederea delistarii. Ardaf si-a inceput activitatea in anul 1992 si este controlata indirect de Generali PPF Holding, care a intrat in actionariatul asiguratorului roman in iunie 2008, cand a preluat de la PPF Alpha Limited 72,75% din actiuni, pe care compania le controla prin intermediul Iberian Structured Investments (Olanda). Cele mai recente date de la Depozitarul Central arata ca Iberian Structured a ajuns la o cota de 81,05%. Generali PPF Holding, inregistrat in Olanda, detine un pachet de actiuni reprezentand 18,57%.