ASF a avizat preluarea KD Maximus de catre Certinvest - 10 martie 2014
Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a avizat preluarea fondului de actiuni KD Maximus de catre societatea de administrare Certinvest. Fondul dispune de active de 27,7 milioane de lei de la 724 de investitori si se va numi de acum inainte Certinvest Maximus. Fondul a fost administrat in trecut de societatea KD Investments, controlata de grupul sloven KD. Aceasta este prima tranzactie de pe piata fondurilor mutuale de la declansarea crizei. Fondurile de actiuni reusesc tot mai greu sa atraga bani de la investitori, pe de o parte din cauza apetitului redus la risc al clientilor dar si vanzarii intensive de fonduri de obligatiuni practicata de mari grupuri bancare. Societatea Certinvest este cel mai mare administrator independent de fonduri de investitii, neafiliat niciunui grup bancar. Prin preluarea KD Maximus, activele aflate in administrarea Certinvest vor depasi pragul de 200 mil. lei. Cel mai probabil societatea de administrare KD Investments se va retrage din piata, avand in vedere ca nu mai are niciun fond in portofoliu. Pe piata locala activeaza peste 20 de societati de administrare, dintre care primele trei cele mai mari (Erste AM, Raiffeisen AM si ING IM) detin o cota de 80% din activele de 15 mld. lei.