Actiunile Daimler, succes in prima zi pe BVB - 23 noiembrie 2010
Producatorul auto Daimler (DAI) s-a bucurat de un real succes in prima zi de prezenta pe sistemul alternativ de tranzactionare al Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
Astfel, pana in jurul orei 13.30, pretul actiunilor crescuse deja la 213,1 lei/titlu la nivelul de 219,7 lei titlu, dupa ce, in timpul diminetii, pretul scazuse la 208 lei/titlu.
De asemenea, pana la ora mentionata, se efectuasera 13 tranzactii, cu un numar de 487 de actiuni, insumand 105.653,30 de lei.
Tranzactiile actiunilor Daimler sunt primele efectuate pe sistemul CAN-ATS, aprobat de Comisia Nationala de Valori Mobiliare in primavara acestui an.
Potrivit BVB, blocul de tranzactionare in cazul Daimler este de o actiune, iar variata maxima de pret este de +/-25 la suta. In prima sedinta de tranzactionare, nu se aplica variatia maxima de pret pentru pietele in care se tranzactioneaza, pana la formarea pretului de referinta.
Daimler este listata la Deutsche Boerse si Boerse Suttgart, pretul de tranzactionare fiind in jur de 50,36 de euro, marti. La nivel mondial, Daimler este al doilea mare producator de vehicule de lux, avand o capitalizare de piata de peste 50 de miliarde de euro.
In trimestrul al treilea, profitul companiei s-a majorat de 28 de ori, de la 56 de milioane de euro la 1,61 de miliarde de euro.