Romanii au tranzactionat 8 mil. pe bursa austriaca - 20 iulie 2015
Romanii au tranzactionat actiuni austriece de peste 8 milioane de euro in primul semestru prin intermediul firmei locale de brokeraj BT Securities, in topul preferintelor situandu-se companiile de petrol, bancile si firmele de real estate care au operatiuni si in Romania. Castigul cumulat de acestia din investitiile austriece a fost de 1,5 mil. euro in S1. "In primele sase luni ale acestui an au tranzactionat 69 de clienti, care au realizat un rulaj de 8,2 milioane euro pe bursa de la Viena. 22 dintre acestia sunt clienti care si-au creat cont anul acesta (clienti noi)", a spus Radu Rosca, directorul general al BT Securities. Indicele de referinta al bursei de la Bucuresti, BET, a crescut cu 3% in primul semestru, in timp ce indicele ATX al bursei de la Viena s-a apreciat cu 10%.