Indicele BET-FI sapa indecis dupa noi minime - 04 octombrie 2011: Diferență între versiuni

De la TradeVille.ro wiki
(csv2wiki)
 
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
 
Linia 1: Linia 1:
    
Ieri indicele financiar BET-FI a coborat la minimele ultimilor doi ani, dupa o depreciere de 3,46%. Valoarea de inchidere a fost de 16.567,75 puncte, intr-o zi in care tabloul general de la BVB a fost rosu, cu deprecieri de 2,00% si 1,82% pe indicii BET si respectiv BET-C. Bogdan Bobic, sales & seminar manager la Deltastock AD, indeamna insa la prudenta spunand ca deocamdata mai trebuie dovezi pentru a vedea ca piata valideaza noi minime, dupa cum nici nu se poate afirma ca am gasit un bottom. El si-a argumentat pozitia rezervata prin volumele slabe.Intr-adevar, ieri rulajul din piata regular s-a cifrat la numai 9,71 milioane lei. Cea mai buna lichiditate s-a inregistrat pe titlurile Fondului Proprietatea (FP), care au adunat 2,82 milioane lei, mult sub media obisnuita, in timp ce titlurile SIF Oltenia (SIF5) au insumat tranzactii de aproape doua milioane lei. Emitentul situat pe locul trei in topul rulajelor, SIF Molodova (SIF2), abia a reunit transferuri de 0,59 milioane lei, in absenta investitorilor.Bobic punecteaza aceasta lipsa de interes pentru BVB si afirma ca pe volume slabe piata nu are forta de a gasi o directie. Un alt argument al sau in favoarea unei precautii fata de doborarea minimului pe BET-FI il reprezinta faptul ca acest lucru nu s-a intamplat cu indicele BET. Scepticii ar putea spune ca pe indicele financiar speculatorii sunt mai activi si acestia uneori forteaza trendul. Cristian Tudorescu, director general la Explore Asset Management, are si o alta explicatie pentru performanta slaba a indicelui: faptul ca investitorii sunt nemultumiti de solutia de lichidizare a participatiilor la BCR pe care societatile de investitii financiare le-au convenit cu grupul bancar austriac Erste.Totusi, Bursele mature par a indica aceeasi directie descendenta. Tudorescu ne-a declarat ca indicii externi majori revin pentru a patra oara in zona minimelor locale. De regula, din punct de vedere tehnic, revenirea repetata in apropierea nivelurilor minime constituie o indicatie ca sansele sunt sporite ca acestea sa fie doborate. Tudorescu spune insa ca scaderile ar putea fi moderate si nu ar trebui sa ne gandim la amplitudinea picajelor de la inceputul lunii august. In prezent, pietele au inglobat stirile privind retrogradarea SUA, precum si pe cele referitoare la deteriorarea perceptiei riscului suveran in Europa. Pentru a asista la noi scaderi ar trebui sa survina informatii suplimentare. Cum nu este exclus ca acestea sa apara, Tudorescu invita investitorii la prudenta, cei care urmaresc acumularea sa aiba o strategie de intrare in trepte si sa vizeze emitentii care acorda dividende, in masura in care acestea ofera un reper pentru investitia pe termen mediu si lung.Deocamdata pietele de actiuni se afla in consolidare, afirma si Bobic, asteptand un plus de volatilitate si poate si gasirea unei directii odata cu venirea datelor privind somajul din SUA in ultima zi de tranzactionare a acestei saptamani. Investitorii sunt nelinistiti de prefigurarea unei economii recesionare pentru o perioada prelungita, fara perspective de crestere sau de creare a locurilor de munca. In ceea ce priveste evolutia de la BVB, reprezentantul de la Deltastock sustine ca traiectoria descendenta a cotatiilor a fost favorizata si de stirile negative locale, dintre care a citat inchiderea fabricii Nokia de la Jucu si semnalele nefavorabile din regiune.
Ieri indicele financiar BET-FI a coborat la minimele ultimilor doi ani, dupa o depreciere de 3,46%. Valoarea de inchidere a fost de 16.567,75 puncte, intr-o zi in care tabloul general de la BVB a fost rosu, cu deprecieri de 2,00% si 1,82% pe indicii BET si respectiv BET-C. Bogdan Bobic, sales & seminar manager la Deltastock AD, indeamna insa la prudenta spunand ca deocamdata mai trebuie dovezi pentru a vedea ca piata valideaza noi minime, dupa cum nici nu se poate afirma ca am gasit un bottom. El si-a argumentat pozitia rezervata prin volumele slabe.Intr-adevar, ieri rulajul din piata regular s-a cifrat la numai 9,71 milioane [[lei]]. Cea mai buna lichiditate s-a inregistrat pe titlurile Fondului Proprietatea (FP), care au adunat 2,82 milioane lei, mult sub media obisnuita, in timp ce titlurile SIF Oltenia (SIF5) au insumat tranzactii de aproape doua milioane lei. Emitentul situat pe locul trei in topul rulajelor, SIF Molodova (SIF2), abia a reunit transferuri de 0,59 milioane lei, in absenta investitorilor.Bobic punecteaza aceasta lipsa de interes pentru BVB si afirma ca pe volume slabe piata nu are forta de a gasi o directie. Un alt argument al sau in favoarea unei precautii fata de doborarea minimului pe BET-FI il reprezinta faptul ca acest lucru nu s-a intamplat cu indicele BET. Scepticii ar putea spune ca pe indicele financiar speculatorii sunt mai activi si acestia uneori forteaza trendul. Cristian Tudorescu, director general la Explore Asset Management, are si o alta explicatie pentru performanta slaba a indicelui: faptul ca investitorii sunt nemultumiti de solutia de lichidizare a participatiilor la BCR pe care societatile de investitii financiare le-au convenit cu grupul bancar austriac Erste.Totusi, Bursele mature par a indica aceeasi directie descendenta. Tudorescu ne-a declarat ca indicii externi majori revin pentru a patra oara in zona minimelor locale. De regula, din punct de vedere tehnic, revenirea repetata in apropierea nivelurilor minime constituie o indicatie ca sansele sunt sporite ca acestea sa fie doborate. Tudorescu spune insa ca scaderile ar putea fi moderate si nu ar trebui sa ne gandim la amplitudinea picajelor de la inceputul lunii august. In prezent, pietele au inglobat stirile privind retrogradarea SUA, precum si pe cele referitoare la deteriorarea perceptiei riscului suveran in Europa. Pentru a asista la noi scaderi ar trebui sa survina informatii suplimentare. Cum nu este exclus ca acestea sa apara, Tudorescu invita investitorii la prudenta, cei care urmaresc acumularea sa aiba o strategie de intrare in trepte si sa vizeze emitentii care acorda dividende, in masura in care acestea ofera un reper pentru investitia pe termen mediu si lung.Deocamdata pietele de [[actiuni]] se afla in consolidare, afirma si Bobic, asteptand un plus de volatilitate si poate si gasirea unei directii odata cu venirea datelor privind somajul din SUA in ultima zi de tranzactionare a acestei saptamani. Investitorii sunt nelinistiti de prefigurarea unei economii recesionare pentru o perioada prelungita, fara perspective de crestere sau de creare a locurilor de munca. In ceea ce priveste evolutia de la BVB, reprezentantul de la Deltastock sustine ca traiectoria descendenta a cotatiilor a fost favorizata si de stirile negative locale, dintre care a citat inchiderea fabricii Nokia de la Jucu si semnalele nefavorabile din regiune.
[[Categorie:FP]][[Categorie:SIF2]][[Categorie:SIF5]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]

{{DEFAULTSORT:-2011-10-04}}
{{DEFAULTSORT:-2011-10-04}}

Versiunea curentă din 1 octombrie 2023 09:34