Pietele raman indecise - 14 decembrie 2011: Diferență între versiuni
Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki) |
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).) |
||
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de același utilizator) | |||
Linia 1: | Linia 1: | ||
Ieri am consemnat la Bursa de Valori Bucuresti o sedinta divergenta, in care indicele BET, al titlurilor blue-chip, s-a depreciat marginal, cu 0,28%, indicele compozit BET-C a stationat in zona nivelului de referinta, in timp ce indicele financiar BET-FI a avut un avans consistent, de 2,30%, pana la valoarea de 18.326,70 puncte. Evolutia de ieri de la BVB a fost in aceeasi nota cu cea a principalelor piete europene, ale caror indici au fluctuat neconcludent in apropierea inchiderilor de luni. "Investitorii internationali se arata doar partial multumiti de concluziile summit-ului european de saptamana trecuta, comportamentul fiind un mix intre aprecierea pozitiva a unor decizii si scepticismul privind rezolvarea intr-un mod sustenabil a crizei datoriilor suverane", a explicat pentru Curierul National nehotararea din piata Cristian Tudorescu, director la Explore Asset Management. El a indicat la capitolul elementelor interpretate pozitiv de piata intentia de majorare a resurselor FMI pentru sprijinul tarilor europene cu pana la 200 miliarde euro, precum si identificarea criteriului de deficit structural al unei tari pentru a stabili daca aceasta are sau nu o politica fiscala sustenabila. Pe de alta parte, piata este sceptica fata de asigurarile date pietei de liderii europeni potrivit carora situatia Greciei, unde inclusiv sectorul privat va suferi o parte din pierderi, reprezinta un caz singular. "Pietele europene au fost in ultimele cateva saptamani mai degraba stabile, cautand sa includa efectele ultimelor evenimente, in timp ce piata americana pare mai bine pozitionata, fiind la doar cateva procente de maximele locale atinse in primavara acestui an", a mai comentat Tudorescu. Dupa deceptia legata de praguri, listarile din 2012 reprezinta o sansa care nu trebuie ratata Ceva mai mult de jumatate din transferurile de 10,34 milioane lei ale pietei regular au fost asigurate de transferurile insumand 5,32 milioane lei pe titlurile Fondului Proprietatea (FP). Cotatia a stationat pe palierul de 0,42 lei/actiune al inchiderii de luni. Pe locul doi in topul rulajelor, cu tranzactii depasind cu putin doua milioane lei, s-au situat titlurile SIF Transilvania (SIF3), care s-au apreciat cu 4,05%, pana la pretul de 0,514 lei/actiune. "Bursa de la Bucuresti aproape ca nu a reactionat la tendinta de revenire a pietelor din ultimele cateva saptamani, fiind oarecum preocupata de evenimente locale precum amanarea votului privind majorarea pragului la SIF-uri", zice Cristian Tudorescu, adaugand ca acum acest subiect nu mai reuseste sa capteze atentia investitorilor decat pentru scurte perioade de timp. In consecinta, volatilitatea pe emitentii de la categoria societatilor de investitii fiannicare nu se mentine decat pentru cateva zile. "Acest fapt dovedeste neincrederea pietei in vointa reala a politicului de a adopta aceasta masura in Parlament", a spus directorul de la Explore Asset Management. El spune ca pentru 2012 piata locala are in fata provocarea ofertelor companiilor publice Transelectrica, Transgaz, Romgaz si Hidrelectrica, asa cum reiese din scrisoarea de intentie cu Fondul Monetar International. "Probabil ca anul viitor va fi marea sansa a Bursei de la Bucuresti de a capata un rol semnificativ in economie, sansa pe care nu ar trebui sa o rateze", a conchis Tudorescu. | Ieri am consemnat la [[Bursa de Valori]] Bucuresti o sedinta divergenta, in care indicele BET, al titlurilor blue-chip, s-a depreciat marginal, cu 0,28%, indicele compozit BET-C a stationat in zona nivelului de referinta, in timp ce indicele financiar BET-FI a avut un avans consistent, de 2,30%, pana la valoarea de 18.326,70 puncte. Evolutia de ieri de la [[BVB]] a fost in aceeasi nota cu cea a principalelor piete europene, ale caror [[indici]] au fluctuat neconcludent in apropierea inchiderilor de luni. "Investitorii internationali se arata doar partial multumiti de concluziile summit-ului european de saptamana trecuta, comportamentul fiind un mix intre aprecierea pozitiva a unor decizii si scepticismul privind rezolvarea intr-un mod sustenabil a crizei datoriilor suverane", a explicat pentru Curierul National nehotararea din piata Cristian Tudorescu, director la Explore Asset Management. El a indicat la capitolul elementelor interpretate pozitiv de piata intentia de majorare a resurselor FMI pentru sprijinul tarilor europene cu pana la 200 miliarde euro, precum si identificarea criteriului de deficit structural al unei tari pentru a stabili daca aceasta are sau nu o politica fiscala sustenabila. Pe de alta parte, piata este sceptica fata de asigurarile date pietei de liderii europeni potrivit carora situatia Greciei, unde inclusiv sectorul privat va suferi o parte din pierderi, reprezinta un caz singular. "Pietele europene au fost in ultimele cateva saptamani mai degraba stabile, cautand sa includa efectele ultimelor evenimente, in timp ce piata americana pare mai bine pozitionata, fiind la doar cateva procente de maximele locale atinse in primavara acestui an", a mai comentat Tudorescu. Dupa deceptia legata de praguri, listarile din 2012 reprezinta o sansa care nu trebuie ratata Ceva mai mult de jumatate din transferurile de 10,34 milioane [[lei]] ale pietei regular au fost asigurate de transferurile insumand 5,32 milioane lei pe titlurile Fondului Proprietatea (FP). Cotatia a stationat pe palierul de 0,42 lei/actiune al inchiderii de luni. Pe locul doi in topul rulajelor, cu tranzactii depasind cu putin doua milioane lei, s-au situat titlurile SIF Transilvania (SIF3), care s-au apreciat cu 4,05%, pana la pretul de 0,514 lei/actiune. "Bursa de la Bucuresti aproape ca nu a reactionat la tendinta de revenire a pietelor din ultimele cateva saptamani, fiind oarecum preocupata de evenimente locale precum amanarea votului privind majorarea pragului la SIF-uri", zice Cristian Tudorescu, adaugand ca acum acest subiect nu mai reuseste sa capteze atentia investitorilor decat pentru scurte perioade de timp. In consecinta, volatilitatea pe emitentii de la categoria societatilor de investitii fiannicare nu se mentine decat pentru cateva zile. "Acest fapt dovedeste neincrederea pietei in vointa reala a politicului de a adopta aceasta masura in Parlament", a spus directorul de la Explore Asset Management. El spune ca pentru 2012 piata locala are in fata provocarea ofertelor companiilor publice [[Transelectrica]], [[Transgaz]], [[Romgaz]] si Hidrelectrica, asa cum reiese din scrisoarea de intentie cu Fondul Monetar International. "Probabil ca anul viitor va fi marea sansa a Bursei de la Bucuresti de a capata un rol semnificativ in economie, sansa pe care nu ar trebui sa o rateze", a conchis Tudorescu. | ||
[[Categorie:FP]][[Categorie:SIF3]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]] | [[Categorie:FP]][[Categorie:SIF3]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]] | ||
{{DEFAULTSORT:-2011-12-14}} | {{DEFAULTSORT:-2011-12-14}} |
Versiunea curentă din 7 noiembrie 2024 10:31
Ieri am consemnat la Bursa de Valori Bucuresti o sedinta divergenta, in care indicele BET, al titlurilor blue-chip, s-a depreciat marginal, cu 0,28%, indicele compozit BET-C a stationat in zona nivelului de referinta, in timp ce indicele financiar BET-FI a avut un avans consistent, de 2,30%, pana la valoarea de 18.326,70 puncte. Evolutia de ieri de la BVB a fost in aceeasi nota cu cea a principalelor piete europene, ale caror indici au fluctuat neconcludent in apropierea inchiderilor de luni. "Investitorii internationali se arata doar partial multumiti de concluziile summit-ului european de saptamana trecuta, comportamentul fiind un mix intre aprecierea pozitiva a unor decizii si scepticismul privind rezolvarea intr-un mod sustenabil a crizei datoriilor suverane", a explicat pentru Curierul National nehotararea din piata Cristian Tudorescu, director la Explore Asset Management. El a indicat la capitolul elementelor interpretate pozitiv de piata intentia de majorare a resurselor FMI pentru sprijinul tarilor europene cu pana la 200 miliarde euro, precum si identificarea criteriului de deficit structural al unei tari pentru a stabili daca aceasta are sau nu o politica fiscala sustenabila. Pe de alta parte, piata este sceptica fata de asigurarile date pietei de liderii europeni potrivit carora situatia Greciei, unde inclusiv sectorul privat va suferi o parte din pierderi, reprezinta un caz singular. "Pietele europene au fost in ultimele cateva saptamani mai degraba stabile, cautand sa includa efectele ultimelor evenimente, in timp ce piata americana pare mai bine pozitionata, fiind la doar cateva procente de maximele locale atinse in primavara acestui an", a mai comentat Tudorescu. Dupa deceptia legata de praguri, listarile din 2012 reprezinta o sansa care nu trebuie ratata Ceva mai mult de jumatate din transferurile de 10,34 milioane lei ale pietei regular au fost asigurate de transferurile insumand 5,32 milioane lei pe titlurile Fondului Proprietatea (FP). Cotatia a stationat pe palierul de 0,42 lei/actiune al inchiderii de luni. Pe locul doi in topul rulajelor, cu tranzactii depasind cu putin doua milioane lei, s-au situat titlurile SIF Transilvania (SIF3), care s-au apreciat cu 4,05%, pana la pretul de 0,514 lei/actiune. "Bursa de la Bucuresti aproape ca nu a reactionat la tendinta de revenire a pietelor din ultimele cateva saptamani, fiind oarecum preocupata de evenimente locale precum amanarea votului privind majorarea pragului la SIF-uri", zice Cristian Tudorescu, adaugand ca acum acest subiect nu mai reuseste sa capteze atentia investitorilor decat pentru scurte perioade de timp. In consecinta, volatilitatea pe emitentii de la categoria societatilor de investitii fiannicare nu se mentine decat pentru cateva zile. "Acest fapt dovedeste neincrederea pietei in vointa reala a politicului de a adopta aceasta masura in Parlament", a spus directorul de la Explore Asset Management. El spune ca pentru 2012 piata locala are in fata provocarea ofertelor companiilor publice Transelectrica, Transgaz, Romgaz si Hidrelectrica, asa cum reiese din scrisoarea de intentie cu Fondul Monetar International. "Probabil ca anul viitor va fi marea sansa a Bursei de la Bucuresti de a capata un rol semnificativ in economie, sansa pe care nu ar trebui sa o rateze", a conchis Tudorescu.