De luna viitoare strainii au acces prin conturi globale la toate actiunile din BET. Care vor fi efectele? - 24 octombrie 2011: Diferență între versiuni

De la TradeVille.ro wiki
(csv2wiki)
 
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
 
(Nu s-au afișat 2 versiuni intermediare efectuate de alți 2 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
    
    
Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a anuntat pe bursa ca incepand cu data de 14 noiem­brie va fi introdus mecanismul de tranzactionare prin intermediul conturilor globale fara prevalidare la nivelul tuturor celor 10 actiuni incluse in indicele BET. Bursa de la Bucuresti era pana recent unul dintre putinii operatori din regiune care inca utiliza conturile individuale de tranzactionare. De anul acesta au fost introduse la nivelul intregii piete conturile globale, dar cu prevalidare, iar in prezent reprezentantii CNVM, ai Depozitarului Central si ai Bursei au un program de extindere treptata a conturilor globale fara prevalidare la nivelul intregii piete, care se apropie mai mult de sistemul folosit pe bursele din Occident. Acest tip de conturi globale permit introducerea de tranzactii de vanzare in lipsa si imprumut de actiuni, care da posibilitatea brokerilor de pe piata de a de­veni market-makeri pe actiunile din BET. "O prima reactie a extinderii conturilor globale fara prevalidare la nivelul actiunilor din indicele BET ar trebui sa fie pe piata cresterea lichiditatii pentru ca in­vestitorii, mai ales cei care tranzactioneaza prin banci, vor avea un acces mult mai facil la piata. Pen­tru separarea post-tradingului de trading trebuie sa avem conturi globale pe toata piata. Momentan vor fi extinse la nivelul actiunilor din indicele BET. Daca inainte conturile globale acopereau circa jumatate din lichiditatea bursei, odata cu includerea actiunilor din BET vor fi acoperite circa 80% din rulajul bursei", a precizat Valentin Ionescu, directorul general al bursei de la Bucuresti (BVB). De trei ani de cand criza a alungat investitorii de pe bursa brokerii vorbesc de absenta conturilor globale care ar fi principalul motiv pentru care marile fonduri straine evita piata romaneasca si lichiditatea este atat de mica. Unul dintre motive este ca investitorii institutionali sunt obisnuiti sa tranzactioneze prin conturi globale, iar lipsa lor de pe piata locala ingreuna accesul lor la actiunile romanesti. Conturile globale permit brokerilor sa introduca printr-un singur cont toate ordinele de cumparare sau de vanzare date de clienti, iar dupa ce realizeaza tranzactia intermediarul imparte actiunile in contul fiecarui client, in functie de instructiunea data de acesta. "Deja au fost intentii din partea brokerilor de a deveni market-makeri pe unele actiuni din indicele BET. In urmatoarele zile vom discuta cu reprezentantii Depozitarului si CNVM daca extindem imprumutul de actiuni pe cele 10 actiuni din BET, care ar facilita activitatea market-makerilor, inclusiv pe contracte derivate precum cele pe indicele BET, care ar trebui sa fie contractul cel mai tranzactionat de pe piata daca comparam cu alte burse", spune Ionescu. Conturile globale sunt utilizate in prezent pentru tranzactionarea actiunilor [[Fondul Proprietatea]] (FP), OMV Petrom (SNP), Erste Bank (EBS), a titlurilor de stat, produselor structurate si actiunile companiilor straine de pe ATS. Conturile globale pe aceste titluri au fost introduse pana acum mai mult fortat, ca urmare a listarii Fondului Proprietatea la insistentele Franklin Templeton, anterior ofertei secundare realizate de stat la Petrom, respectiv ca urmare a listarii actiunilor Erste pe bursa (in februarie 2008), listare care nu s-ar fi putut realiza pe vechiul sistem de conturi individuale. Extinderea conturilor globale pentru celelalte actiuni din indicele BET este una dintre putinele initiative ale CNVM de pana acum pentru imbunatatirea mecanismului de tranzactionare al bursei.
Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a anuntat pe bursa ca incepand cu data de 14 noiem­brie va fi introdus mecanismul de tranzactionare prin intermediul conturilor globale fara prevalidare la nivelul tuturor celor 10 [[actiuni]] incluse in indicele BET. Bursa de la Bucuresti era pana recent unul dintre putinii operatori din regiune care inca utiliza conturile individuale de tranzactionare. De anul acesta au fost introduse la nivelul intregii piete conturile globale, dar cu prevalidare, iar in prezent reprezentantii CNVM, ai Depozitarului Central si ai Bursei au un program de extindere treptata a conturilor globale fara prevalidare la nivelul intregii piete, care se apropie mai mult de sistemul folosit pe bursele din Occident. Acest tip de conturi globale permit introducerea de tranzactii de vanzare in lipsa si imprumut de actiuni, care da posibilitatea brokerilor de pe piata de a de­veni market-makeri pe actiunile din BET. "O prima reactie a extinderii conturilor globale fara prevalidare la nivelul actiunilor din indicele BET ar trebui sa fie pe piata cresterea lichiditatii pentru ca in­vestitorii, mai ales cei care tranzactioneaza prin banci, vor avea un acces mult mai facil la piata. Pen­tru separarea post-tradingului de trading trebuie sa avem conturi globale pe toata piata. Momentan vor fi extinse la nivelul actiunilor din indicele BET. Daca inainte conturile globale acopereau circa jumatate din lichiditatea bursei, odata cu includerea actiunilor din BET vor fi acoperite circa 80% din rulajul bursei", a precizat Valentin Ionescu, directorul general al bursei de la Bucuresti ([[BVB]]). De trei ani de cand criza a alungat investitorii de pe bursa brokerii vorbesc de absenta conturilor globale care ar fi principalul motiv pentru care marile fonduri straine evita piata romaneasca si lichiditatea este atat de mica. Unul dintre motive este ca investitorii institutionali sunt obisnuiti sa tranzactioneze prin conturi globale, iar lipsa lor de pe piata locala ingreuna accesul lor la actiunile romanesti. Conturile globale permit brokerilor sa introduca printr-un singur cont toate ordinele de cumparare sau de vanzare date de clienti, iar dupa ce realizeaza tranzactia intermediarul imparte actiunile in contul fiecarui client, in functie de instructiunea data de acesta. "Deja au fost intentii din partea brokerilor de a deveni market-makeri pe unele actiuni din indicele BET. In urmatoarele zile vom discuta cu reprezentantii Depozitarului si CNVM daca extindem imprumutul de actiuni pe cele 10 actiuni din BET, care ar facilita activitatea market-makerilor, inclusiv pe contracte derivate precum cele pe indicele BET, care ar trebui sa fie contractul cel mai tranzactionat de pe piata daca comparam cu alte burse", spune Ionescu. Conturile globale sunt utilizate in prezent pentru tranzactionarea actiunilor [[Fondul Proprietatea]] (FP), [[OMV Petrom]] ([[SNP]]), Erste Bank ([[EBS]]), a titlurilor de stat, produselor structurate si actiunile companiilor straine de pe ATS. Conturile globale pe aceste titluri au fost introduse pana acum mai mult fortat, ca urmare a listarii Fondului Proprietatea la insistentele Franklin Templeton, anterior ofertei secundare realizate de stat la Petrom, respectiv ca urmare a listarii actiunilor Erste pe bursa (in februarie 2008), listare care nu s-ar fi putut realiza pe vechiul sistem de conturi individuale. Extinderea conturilor globale pentru celelalte actiuni din indicele BET este una dintre putinele initiative ale CNVM de pana acum pentru imbunatatirea mecanismului de tranzactionare al bursei.
[[Categorie:BVB]][[Categorie:EBS]][[Categorie:FP]][[Categorie:SNP]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]
[[Categorie:BVB]][[Categorie:EBS]][[Categorie:FP]][[Categorie:SNP]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]
{{DEFAULTSORT:-2011-10-24}}
{{DEFAULTSORT:-2011-10-24}}

Versiunea curentă din 7 noiembrie 2024 09:17

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a anuntat pe bursa ca incepand cu data de 14 noiem­brie va fi introdus mecanismul de tranzactionare prin intermediul conturilor globale fara prevalidare la nivelul tuturor celor 10 actiuni incluse in indicele BET. Bursa de la Bucuresti era pana recent unul dintre putinii operatori din regiune care inca utiliza conturile individuale de tranzactionare. De anul acesta au fost introduse la nivelul intregii piete conturile globale, dar cu prevalidare, iar in prezent reprezentantii CNVM, ai Depozitarului Central si ai Bursei au un program de extindere treptata a conturilor globale fara prevalidare la nivelul intregii piete, care se apropie mai mult de sistemul folosit pe bursele din Occident. Acest tip de conturi globale permit introducerea de tranzactii de vanzare in lipsa si imprumut de actiuni, care da posibilitatea brokerilor de pe piata de a de­veni market-makeri pe actiunile din BET. "O prima reactie a extinderii conturilor globale fara prevalidare la nivelul actiunilor din indicele BET ar trebui sa fie pe piata cresterea lichiditatii pentru ca in­vestitorii, mai ales cei care tranzactioneaza prin banci, vor avea un acces mult mai facil la piata. Pen­tru separarea post-tradingului de trading trebuie sa avem conturi globale pe toata piata. Momentan vor fi extinse la nivelul actiunilor din indicele BET. Daca inainte conturile globale acopereau circa jumatate din lichiditatea bursei, odata cu includerea actiunilor din BET vor fi acoperite circa 80% din rulajul bursei", a precizat Valentin Ionescu, directorul general al bursei de la Bucuresti (BVB). De trei ani de cand criza a alungat investitorii de pe bursa brokerii vorbesc de absenta conturilor globale care ar fi principalul motiv pentru care marile fonduri straine evita piata romaneasca si lichiditatea este atat de mica. Unul dintre motive este ca investitorii institutionali sunt obisnuiti sa tranzactioneze prin conturi globale, iar lipsa lor de pe piata locala ingreuna accesul lor la actiunile romanesti. Conturile globale permit brokerilor sa introduca printr-un singur cont toate ordinele de cumparare sau de vanzare date de clienti, iar dupa ce realizeaza tranzactia intermediarul imparte actiunile in contul fiecarui client, in functie de instructiunea data de acesta. "Deja au fost intentii din partea brokerilor de a deveni market-makeri pe unele actiuni din indicele BET. In urmatoarele zile vom discuta cu reprezentantii Depozitarului si CNVM daca extindem imprumutul de actiuni pe cele 10 actiuni din BET, care ar facilita activitatea market-makerilor, inclusiv pe contracte derivate precum cele pe indicele BET, care ar trebui sa fie contractul cel mai tranzactionat de pe piata daca comparam cu alte burse", spune Ionescu. Conturile globale sunt utilizate in prezent pentru tranzactionarea actiunilor Fondul Proprietatea (FP), OMV Petrom (SNP), Erste Bank (EBS), a titlurilor de stat, produselor structurate si actiunile companiilor straine de pe ATS. Conturile globale pe aceste titluri au fost introduse pana acum mai mult fortat, ca urmare a listarii Fondului Proprietatea la insistentele Franklin Templeton, anterior ofertei secundare realizate de stat la Petrom, respectiv ca urmare a listarii actiunilor Erste pe bursa (in februarie 2008), listare care nu s-ar fi putut realiza pe vechiul sistem de conturi individuale. Extinderea conturilor globale pentru celelalte actiuni din indicele BET este una dintre putinele initiative ale CNVM de pana acum pentru imbunatatirea mecanismului de tranzactionare al bursei.