Se apropie sezonul dividendelor de toamna: companiile vor distribui peste 400 mil. lei in urmatoarele doua luni - 23 iulie 2013: Diferență între versiuni

(csv2wiki)
 
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
 
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de același utilizator)
Linia 1: Linia 1:
    
Companiile de pe bursa vor distribui dividende in valoare de peste 400 mil. lei in urmatoarele doua luni, iar o parte din acesti bani s-ar putea intoarce in piata.  Actionarii companiilor listate au aprobat in aprilie distribuirea unor dividende totale de peste 3 miliarde de lei din profiturile pe 2012, iar o mare parte a acestor sume au fost deja distribuite, deoarece OMV Petrom, Fondul Proprietatea si Transgaz, campioanele dividendelor, au dat drumul la bani inca de la finalul lunii iunie. O mare parte din dividendele celor trei companii merge insa la investitori din strainatate (OMV, Elliott), fie la stat si doar intr-o mica parte se intorc in piata.  Si SIF Moldova a inceput in iunie plata dividendelor, fiind prima dintre SIF-uri care a dat drumul la bani.  In schimb, SIF Transilvania (SIF3) si SIF Muntenia (SIF4) incep distribuirea dividendelor la 1 august. De la aceasta data, circa 191 mil. lei vor ajunge la actionarii SIF3 si 108 mil. lei vor merge catre actionarii SIF Muntenia. In cazul SIF-urilor, mai multi bani se intorc in piata prin achizitii de actiuni.  Si producatorul de medicamente Biofarm (BIO) incepe la 1 august plata dividendelor in valoare de 14,2 milioane de lei.
Companiile de pe bursa vor distribui dividende in valoare de peste 400 mil. [[lei]] in urmatoarele doua luni, iar o parte din acesti bani s-ar putea intoarce in piata.  Actionarii companiilor listate au aprobat in aprilie distribuirea unor dividende totale de peste 3 miliarde de lei din profiturile pe 2012, iar o mare parte a acestor sume au fost deja distribuite, deoarece [[OMV Petrom]], [[Fondul Proprietatea]] si [[Transgaz]], campioanele dividendelor, au dat drumul la bani inca de la finalul lunii iunie. O mare parte din dividendele celor trei companii merge insa la investitori din strainatate (OMV, Elliott), fie la stat si doar intr-o mica parte se intorc in piata.  Si SIF Moldova a inceput in iunie plata dividendelor, fiind prima dintre SIF-uri care a dat drumul la bani.  In schimb, SIF Transilvania (SIF3) si [[SIF Muntenia]] (SIF4) incep distribuirea dividendelor la 1 august. De la aceasta data, circa 191 mil. lei vor ajunge la actionarii SIF3 si 108 mil. lei vor merge catre actionarii SIF Muntenia. In cazul SIF-urilor, mai multi bani se intorc in piata prin achizitii de [[actiuni]].  Si producatorul de medicamente [[Biofarm]] ([[BIO]]) incepe la 1 august plata dividendelor in valoare de 14,2 milioane de lei.
[[Categorie:BIO]][[Categorie:SIF3]][[Categorie:SIF4]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]

{{DEFAULTSORT:-2013-07-23}}
{{DEFAULTSORT:-2013-07-23}}

Versiunea curentă din 11 noiembrie 2024 00:18