Panica a continuat sa domine bursele europene. Loviturile cele mai dure le-au primit bancile si producatorii de materii prime - 21 ianuarie 2016: Diferență între versiuni

(csv2wiki)
 
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
 
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de același utilizator)
Linia 1: Linia 1:
    
Agonia burselor europene a continuat si ieri, cu indicele londonez FTSE intrand in temutul teritoriu al pietei "bear", iar anxietatea, care nu a ocolit niciun sector, i-a lovit din plin pe producatorii si procesatorii de materii prime si bancile. Panica din Europa a venit ca reactie, printre altele, la declinul actiunilor de pe bursele asiatice la prabusirea continua a preturilor petrolului. Actiunile unor companii din domeniul materiilor prime precum Anglo American si ArcelorMittal au inregistrat scaderi de 5% sau chiar mai mari, dupa cresteri de pana la 11% in sesiunea anterioara, potrivit CNBC. Dintre companiile miniere, BHP Billiton a incasat cea mai dura lovitura. Actiunile sale au scazut cu peste 6%. Viitorul producatorilor de materii prime este incert din cauza reducerii cererii in economiile emergente, mai ales in China. Bancile si-au continuat derapajul trase in jos de incertitudinile legate de bancile italiene. Banca Monte dei Paschi de Siena, cea mai veche banca din Italia, a anuntat ca unii clienti au inceput sa-si retraga economiile. Actiunile Banca Monte dei Paschi au scazut cu peste 18%. Scaderi accentuate au inregistrat si titlurile Banco Popolare si UniCredit. Indicii FTSE si CAC 40 (Paris) au plonjat cu aproape 3%, iar DAX (Frankfurt) a coborat cu peste 2%. FTSE este cu peste 20% sub maximul record atins in aprilie. Toti cei trei indici importanti ai burselor de pe Wall Street, Dow Jones, S&P 500 si Nasdaq, au deschis sedinta de tranzactionare de miercuri in scadere puternica, de aproape 2%. S&P a atins cel mai scazut nivel din ultimul an. Declinul de pe bursele europene vine inaintea sedintei de politica monetara de joi a Bancii Centrale Europene. Analistii se asteapta ca institutia sa nu efectueze modificari semnificative in politica sa. In Asia, si Nikkei, indicatorul principal al bursei nipone, a intrat pe teritoriul pietei "bear" dupa o scadere de 4% miercuri. La Bucuresti, bursa a raportat o scadere de 1,6% pe rulaje reduse, de circa 4 milioane de euro, potrivit datelor disponibile la ora 17:30. In SUA, pretul petrolului destinat acestei piete s-a scufundat sub cota de 28 de dolari pe baril, atingand cel mai redus nivel din 2003. Agentia Internationala pentru Energie a avertizat ca pietele internationale de profit "se pot ineca din cauza supraproductiei". Nervii investitorilor au fost zdruncinati de noile predictii economice ale Fondului Monetar International, care si-a redus proiectiile de crestere pentru economia globala. De asemenea, sare pe rana a pus si o serie de analize descurajante aparute in presa. Spre exemplu, intr-un articol al The Telegraph, un oficial al OCDE avertizeaza ca lumea este amenintata de un "val epic" de defaulturi si ca situatia este mai grava decat era in 2007, anul crizei financiare mondiale. "Sistemul financiar global a devenit periculos de instabil si are in fata o avalansa de falimente care va testa stabilitatea politica si sociala". The Wall Street Journal titreaza la randul lui ca "Avansul datoriilor pietelor emergente creeaza pericole globale". Financial Times a scris ca iesirile de capital de pe pietele emergente au atins anul trecut 735 de miliarde de dolari, iar majoritatea au avut loc din China, potrivit estimarilor Institutului pentru Finante Internationale (IIF), care sunt cu mult peste suma de 540 de miliarde de dolari anticipata de institutie in octombrie.
Agonia burselor europene a continuat si ieri, cu indicele londonez FTSE intrand in temutul teritoriu al pietei "bear", iar anxietatea, care nu a ocolit niciun sector, i-a lovit din plin pe producatorii si procesatorii de materii prime si bancile. Panica din Europa a venit ca reactie, printre altele, la declinul actiunilor de pe bursele asiatice la prabusirea continua a preturilor petrolului. Actiunile unor companii din domeniul materiilor prime precum Anglo American si [[ArcelorMittal]] au inregistrat scaderi de 5% sau chiar mai mari, dupa cresteri de pana la 11% in sesiunea anterioara, potrivit CNBC. Dintre companiile miniere, BHP Billiton a incasat cea mai dura lovitura. Actiunile sale au scazut cu peste 6%. Viitorul producatorilor de materii prime este incert din cauza reducerii cererii in economiile emergente, mai ales in China. Bancile si-au continuat derapajul trase in jos de incertitudinile legate de bancile italiene. Banca Monte dei Paschi de Siena, cea mai veche banca din Italia, a anuntat ca unii clienti au inceput sa-si retraga economiile. Actiunile Banca Monte dei Paschi au scazut cu peste 18%. Scaderi accentuate au inregistrat si titlurile Banco Popolare si [[UniCredit]]. Indicii FTSE si CAC 40 (Paris) au plonjat cu aproape 3%, iar DAX (Frankfurt) a coborat cu peste 2%. FTSE este cu peste 20% sub maximul record atins in aprilie. Toti cei trei [[indici]] importanti ai burselor de pe Wall Street, Dow Jones, S&P 500 si [[Nasdaq]], au deschis sedinta de tranzactionare de miercuri in scadere puternica, de aproape 2%. S&P a atins cel mai scazut nivel din ultimul an. Declinul de pe bursele europene vine inaintea sedintei de politica monetara de joi a Bancii Centrale Europene. Analistii se asteapta ca institutia sa nu efectueze modificari semnificative in politica sa. In Asia, si Nikkei, indicatorul principal al bursei nipone, a intrat pe teritoriul pietei "bear" dupa o scadere de 4% miercuri. La Bucuresti, bursa a raportat o scadere de 1,6% pe rulaje reduse, de circa 4 milioane de euro, potrivit datelor disponibile la ora 17:30. In SUA, pretul petrolului destinat acestei piete s-a scufundat sub cota de 28 de dolari pe baril, atingand cel mai redus nivel din 2003. Agentia Internationala pentru Energie a avertizat ca pietele internationale de profit "se pot ineca din cauza supraproductiei". Nervii investitorilor au fost zdruncinati de noile predictii economice ale Fondului Monetar International, care si-a redus proiectiile de crestere pentru economia globala. De asemenea, sare pe rana a pus si o serie de analize descurajante aparute in presa. Spre exemplu, intr-un articol al The Telegraph, un oficial al OCDE avertizeaza ca lumea este amenintata de un "val epic" de defaulturi si ca situatia este mai grava decat era in 2007, anul crizei financiare mondiale. "Sistemul financiar global a devenit periculos de instabil si are in fata o avalansa de falimente care va testa stabilitatea politica si sociala". The Wall Street Journal titreaza la randul lui ca "Avansul datoriilor pietelor emergente creeaza pericole globale". Financial Times a scris ca iesirile de capital de pe pietele emergente au atins anul trecut 735 de miliarde de dolari, iar majoritatea au avut loc din China, potrivit estimarilor Institutului pentru Finante Internationale (IIF), care sunt cu mult peste suma de 540 de miliarde de dolari anticipata de institutie in octombrie.
[[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]

{{DEFAULTSORT:-2016-01-21}}
{{DEFAULTSORT:-2016-01-21}}

Versiunea curentă din 11 noiembrie 2024 18:19