Mega-emisiune de actiuni: Raiffeisen ar putea strange 2,9 mld. euro de pe bursa din Viena, din care sa returneze si ajutorul de stat - 23 ianuarie 2014

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 4 octombrie 2023 10:41, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Raiffeisen Bank International, care controleaza Raiffeisen Bank Romania, este asteptata sa stranga de pe bursa din Viena pana la 2,9 mld. euro prin emiterea a maximum 97,5 milioane de actiuni noi in cadrul unei operatiuni de consolidare a capitalului care sa-i permita si rambursarea ajutorului de stat de 1,75 mld. euro primit in 2009 pentru traversarea crizei. Potrivit presei austriece, guvernul de la Viena conteaza deja pe banii de la Raiffeisen, incluzandu-i in bugetul pe 2014. Grupul concurent Erste a rambursat din vara trecuta ajutorul de stat de 1,2 mld. euro. RZB, care controleaza Raiffeisen Bank International (RBI) printr-o participatie de 78,5%, a anuntat ca va subscrie actiuni noi de 750 mil. euro. Analistii apreciaza ca participatia RZB s-ar putea dilua pana la 63,4% in urma majorarii de capital. Initial, RBI indicase ca vrea sa stranga de pe piata intre 2 si 2,25 mld. euro, dar daca va merge pana la 2,9 mld. euro ar fi cea mai mare emisiune de actiuni realizata pe bursa de la Viena de la inceputul crizei. La aceasta ora pretul unei actiuni RBI a coborat sub pragul de 30 de euro, dupa ce dimineata se situa peste acest nivel. Banca valoreaza pe bursa circa 6 mld. euro. Conform estimarilor analistilor, RBI ar putea vinde actiunile noi la preturi cuprinse intre 28 si 29,5 euro.