Un an bun pentru IPO-uri pana acum, dar decizia Fed poate schimba sentimentul investitorilor - 19 septembrie 2013

Versiunea din 4 octombrie 2023 10:41, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Banii ieftini pompati de banca centrala a SUA in pietele financiare, prin achizitiile lunare de titluri de stat, au sustinut piata ofertelor publice initiale de vanzare de actiuni (IPO-uri) in acest an. „Indicele Bloomberg IPO Index, care este format din toate companiile cu o capitalizare de peste 50 de milioane de dolari care s-au listat in ultimul an, are o crestere de 32,9% de la inceputul anului, comparativ cu o crestere de 19,4% pentru indicele S&P 500. Aceasta reprezinta o supraperformanta semnificativa a IPO-urilor in 2013“, se arata intr-o analiza a firmei britanice de brokeraj Bespoke Investment Group. In prima jumatate a anului, la nivel global s-au derulat 350 de IPO-uri in valoare totala de 69 de miliarde de dolari. Desi numarul este mai mic decat in prima jumatate a lui 2012, cand au fost 446 de oferte initiale, valoarea e in crestere, potrivit statisticilor Ernst & Young. „Cresterea pietelor de actiuni, apetitul mai mare al investitorilor pentru risc si valul recent de megatranzactii au un efect de spargere a ghetii pentru piata si au determinat un numar mare de anunturi de listari“, se arata intr-un raport din iulie al Ernst & Young. Recentul anunt al retelei de socializare Twitter privind intentia de a derula un IPO anul acesta a adus din nou in atentie piata ofertelor primare. Contextul actual, favorabil listarilor, este o veste buna pentru statul roman, care deruleaza in prezent o oferta pentru listarea la bursa a 10% din Nuclearelectrica si isi propune sa lanseze in octombrie oferta publica initiala (IPO) a Romgaz, care ar fi una dintre cele mai mari tranzactii de acest fel din Europa din acest an. Brokerii locali si Bursa de Valori Bucuresti (BVB) au si ei motive de bucurie, avand in vedere ca pe langa listarile statului spera sa mai aduca pe bursa pana la finalul anului cel putin o companie privata. Mentinerea acestui context favorabil depinde insa si de decizia de politica monetara a Fed, care era asteptata aseara. In cazul in care anuntul Fed confirma asteptarile investitorilor, mediul general ar trebui sa devina si mai favorabil pietelor globale de actiuni. Institutia urma sa anunte aseara debutul restrictionarii graduale a lichiditatii ultraieftine (QE3) pe care a oferit-o din toamna anului trecut. „Exista doua situatii in care pietele, in general, ar fi prinse pe picior gresit: fie o reducere a QE3 mai mare decat ceea ce indica asteptarile generale (20 de miliarde de dolari, de pilda, ar fi peste consens), fie nicio reducere si, de asemenea, nicio indicatie explicita despre momentul si conditiile debutului retragerii Rezervei Federale din QE3“, considera Mihai Nichisoiu, analist piete internationale in cadrul casei de brokeraj Tradeville. „La mijlocul spectrului posibilitatilor se situeaza ceea ce pietele au integrat deja: o reducere modesta a QE3 (10 - 15 miliarde de dolari) si un semnal ferm despre faptul ca urmatoarele taieri vor fi conditionate de performanta economiei. In acelasi timp, Rezerva Federala ar trebui sa reitereze ideea suprimarii dobanzii-cheie pentru o perioada supraextinsa de timp, sugerand ca parametrii macro de care este ancorat acest angajament pot fi reconsiderati“, a mai spus Nichisoiu.