Carpatica Invest spune adio Bursei, iar Tradeville arunca prosopul pentru piata derivatelor - 19 ianuarie 2015
SSIF Carpatica Invest, societate aflata in dizolvare, s-a retras din sistemul Bursei, iar SSIF Tradeville a renuntat sa mai activeze pe piata derivatelor. Consiliul de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti, intrunit joi, a aprobat solicitarea celor doua case de brokeraj de a li se retrage calitatea de participant la piata reglementata la vedere si cea la termen in primul caz si, respectiv, pentru piata derivatelor in cel de-al doilea, informeaza un comunicat al operatorului de piata remis vineri redactiei. Carpatica Invest dispare din piata de brokeraj. Ecou al unor furturi de actiuni din anul 2012? In ceea ce priveste incetarea activitatii la BVB a Carpatica Invest, aceasta nu reprezinta o surpriza in conditiile in care societatea se afla in dizolvare. La jumatatea lunii mai a anului trecut Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a decis suspendarea pe termen de 90 de zile a activitatii societatii si chiar daca institutia nu a mentionat expres, aceasta putea fi pusa in legatura cu nerezolvarea unor probleme privind prezumtiva frauda comisa de brokerul Stefan Terziu cu actiuni Fondul Proprietatea (FP). Hotararea Autoritatii survenea la numai doua saptamani de la perchezitii efectuate de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) in acest caz in care Anghel Andrei, investitor din Pitesti, reclama furtul a 5,06 milioane actiuni FP dupa tranzactii aparent neautorizate din 2011-2012. Imediat dupa dispunerea ASF, directorul general al Carpatica Invest, anticipa ca acesta va insemna disparitia societatii din piata de brokeraj. "Nu poti sta in piata de capital 90 de zile fara sa faci tranzacti"i, declara atunci acesta pentru Curierul National. Ilichiditatea si costurile alunga Tradeville din inexistenta piata a derivatelor de la BVB. Nici parasirea de catre Tradeville a segmentului derivatelor de la BVB nu este surprinzatoare... intrucat acesta nu exista. Casa de brokeraj a decis sa taie niste costuri reprezentand tarife achitate operatorului de piata pentru accesul la un segment in care nu tranzactioneaza. "Din pacate, circumstantele actuale de piata sunt de asa natura incat nu se justifica in niciun fel costurile aferente mentinerii calitatii de membru", a explicat decizia Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct la Tradeville, la solicitarea publicatiei noastre. El a amintit ca in perioada in care segmentul de derivate al pietei reglementate din Romania era functional, Tradeville a fost unul dintre cei mai activi intermediari pentru acest tip de instrumente. Bursa incearca sa dreaga busuiocul. Ultima decizie a Consiliului Bursei comunicata vineri o reprezinta suspendarea pentru anul 2015 a tarifului perceput participantilor la piata derivatelor, aparent pentru ca alte case de brokeraj sa nu copieze miscarea facuta de Tradeville. Piata futures de la BVB a fost lansata in zorii crizei financiare care a condus la caderea bancii de investitii Lehman Brothers si s-a caracterizat prin lipsa de lichiditate. Atat actori din piata cat si actuala conducere a Bursei admit ca aceasta este inoperabila avand in vedere procedurile greoaie de imprumut ale actiunilor stipulate in reglementari. Acesta este si contextul in care operatorul de piata a supus aprobarii ASF o noua metodologie care sa inlesneasca imprumuturile de actiuni in vederea vanzarii lor in lipsa.In luna august a anului trecut blogger-ul bursier Traian Stan observa ca "tranzactiile short, de fapt, sunt imposibile" si atragea atentia ca in cazul aparitiei unui trend descendent investitorii nu pot decat sa ramana spectatori la pierderi. "S-a vorbit ca se va forma o echipa care sa simplifice aceste proceduri, insa lucrurile au ramas in aer", declara acesta pentru Curierul National. "Pentru a permite vanzarea in lipsa, lucram la imbunatatirea reglementarilor", raspundea, tot atunci, unei solicitari ale noastre, directorul general al Bursei de Valori Bucuresti, Ludwik Sobolewski. Decizia de retragere a Tradeville arata existenta unei rezerve importante din partea respectivei case de brokeraj ca piata derivatelor s-ar putea relansa in 2015. In Romania nu exista, de exemplu, o contraparte centrala si, ca atare, BVB nu poate opera in prezent o piata de derivate fara a adera la unul din sistemele existente in Uniunea Europeana. "Odata ce aceasta situatie va fi rezolvata si piata va fi repopulata cu intrumente care sa prezinte interes pentru clientii nostri vom fi bucurosi sa ne reluam calitatea de membru", ne-a spus Dumitrescu.