Ungurii de la Concorde Securities s-au inregistrat oficial in sistemul bursei de la Bucuresti - 05 mai 2015

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 11 noiembrie 2024 11:55, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Depozitarul Central a anuntat ieri ca a admis firma maghiara de brokeraj Concorde Securities, care administreaza investitiile din Europa Centrala si de Est ale fondului suveran al Norvegiei, sa activeze in calitate de participant la sistemul de compensare – decontare si registru pe bursa de la Bucuresti. Astfel, brokerul va putea intermedia direct tranzactii la bursa din Bucuresti, in baza pasaportului european, fara a fi necesara deschiderea unui sediu local. Concorde Securities este al saselea membru strain al bursei de la Bucuresti. Cei mai activi sunt brokerii de la Wood&Co din Cehia, care si-au deschis recent un birou la Bucuresti, dupa aproape opt ani in care au operat „de la distanta“. Ultimii intrati pe bursa de la Bucuresti sunt brokerii de la Ipopema Securities din Polonia. Firma maghiara functioneaza asemenea unei case de investitii: are divizie de brokeraj prin care este membru si al burselor din Varsovia si din Frankfurt. Anul trecut, Concorde a intermediat tranzactii de un miliard de euro pe 30 de burse straine, inclusiv Romania. Concorde opereaza si o divizie proprie de asset management cu active de 1,6 miliarde de euro si un departament de corporate finance. Prin divizia de asset management, Concorde gestioneaza investitiile de ordinul a cateva sute de milioane de euro din Europa Centrala si de Est, inclusiv in Romania, ale fondului suveran al Norvegiei, printre cele mai mari din lume. Pe bursa de la Bucuresti, fondul norvegian are investitii de 115 milioane de euro. Intr-o conferinta de presa organizata pe 18 martie, cu prilejul intrarii pe piata locala, György Jaksity, cofondator si presedinte al Concorde Securities, declara ca „putem investi pe bursa de la Bucuresti o cantitate nelimitata de bani“. Dupa primele patru luni din an, firma de brokeraj Swiss Capital se mentine pe primul loc in topul brokerilor de actiuni de la bursa din Bucuresti, fiind urmata la scurta distanta de casa ceha Wood&Co, care intermediaza rascumpararile de actiuni ale Fondului Proprietatea. Pe piata de actiuni, brokerii de la Swiss Capital au intermediat tranzactii de 1,179 miliarde de lei (265 mil. euro) dupa primele patru luni, echivalente unei cote de piata de 20,99%. Urmeaza firma Wood&Co cu rulaje cu actiuni intermediate in valoare de 1,156 miliarde de lei (262 mil. euro) si o cota de piata de 20,58%. Pe locul al treilea se situeaza Raiffeisen Bank cu tranzactii in valoare de 712 milioane de lei. Casa maghiara de brokeraj Concorde Securities, care administreaza investitiile din Europa Centrala si de Est ale fondului suveran al Norvegiei, printre cele mai mari din lume, s-a inregistrat ca membru al bursei de la Bucuresti, miscare prin care vrea sa creasca expunerea clientilor sai pe piata locala de actiuni. Intrarea in Romania a celui mai mare broker independent din Ungaria, cu rulaje intermediate cu actiuni de 1,9 miliarde de euro pe bursa din Budapesta in 2014, are loc intr-un context in care lichiditatea scazuta a bursei de la Bucuresti a decimat firmele de brokeraj in ultimii ani. Dupa primele doua luni din acest an, firma ceheasca Wood&Co conduce in topul celor mai mari brokeri de actiuni de la bursa din Bucuresti. Spre comparatie, cel mai mare broker local din 2014, Raiffeisen Bank, a intermediat tranzactii de 1,4 miliarde de euro, din care o treime reprezinta oferta publica initiala derulata de Electrica. „Pe contul de house avem trei miliarde de euro, alaturi de acesti bani administram conturile clientilor proprii de private banking. In plus, avem mandat de administrare a investitiilor fondului suveran al Norvegiei. Putem investi pe bursa de la Bucuresti o cantitate nelimitata de bani“, a spus György Jaksity, cofondator si presedinte al Concorde Securities.