Misu Negritoiu: Statul ar trebui sa listeze pe bursa companiile unde are pachete minoritare - 27 ianuarie 2016

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 12 noiembrie 2024 09:36, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

ASF a comunicat guvernului un punct de vedere potrivit caruia statul ar trebui sa vanda prin bursa pachetele minoritare la companiile de distributie din energie si Telekom Romania. "Cred ca avem sanse sa facem ceva anul acesta", afirma presedintele Autoritatii, Misu Negritoiu. Capitalizarea de 21 miliarde euro a Bursei de Valori Bucuresti, echivalenta cu 14% din produsul intern brut, este net inferioara pietelor de la Budapesta si Praga, cu capitalizari de 62 miliarde euro (55% din PIB) si, respectiv, 38 miliarde euro (22% din PIB), arata o prezentare de astazi a Fondului Proprietatea (FP), realizata in cadrul unui eveniment de aniversare a 5 ani de la listarea acestui emitent. In ceea ce priveste lichiditatea, lucrurile stau inca si mai prost. In ultimele 12 luni, rulajul mediu zilnic de la BVB a fost de 9,4 milioane euro, de peste doua ori mai slab decat cel de 22,1 milioane euro de la Praga si de aproape trei ori mai mic decat cel de 28,6 milioane euro de la Budapesta. Misu Negritoiu, presedinte al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), are si o explicatie pentru aceste diferente majore: felul cum a fost gandita privatizarea in respectivele tari. Daca in alte tari din Europa Centrala si de Est, piata de capital a fost gandita ca un canal eficient al privatizarii, Romania a mers mai degraba pe calea alegerii cumparatorilor din randul investitorilor strategici. Asa se face ca marile companii ale caror actiuni ar trebui sa fie "blue-chip" nu sunt prezente pe bursa. Se sustine teza? Raspunsul este afirmativ daca ne gandim ca Polonia, tara care chiar a stabilit la nivel strategic faptul ca bursa va fi utilizata ca principal motor al privatizarii si dezvoltarii economiei, acum are o piata cu o capitalizare de 290 miliarde euro (echivalentul a 64% din PIB), de aproape 14 ori mai mare decat cea de la Bucuresti.Fondurile de pensii, castiguri mai mici in 2015 pe fondul scaderii BVB si dobanzilor la minime istorice Companiile private inca nu acceseaza finantare prin piata de capital romaneasca, iar in acest context Negritoiu spune ca ar trebui sa fie tot statul cel care aduce numele sonore din economie pentru a fi actiunile "blue-chip" ale Bursei de la Bucuresti. In acest sens, pozitia Autoritatii, luata la nivel institutional, este ca guvernul - alaturi de listarile preconizate pentru viitor la Hidroelectrica, CE Oltenia, Aeroporturi Bucuresti, Portul Constanta, Salrom si Posta Romana - ar trebui sa vanda prin bursa pachetele sale minoritare la companii privatizate acum 10-15 ani. Raspunzand la o intrebare a Profit.ro, Negritoiu a mentionat ca se refera la societatile de distributie de electricitate si gaze, precum si la Telekom sau OMV Petrom. Prezenta la cota BVB a acestor companii ar urma sa reprezinte debusee de investitii pentru fondurile de investitii si fondurile de pensii romanesti, in timp ce banii obtinuti din instrainarea acestor pachete ar putea fi utilizati de stat in alte proiecte investitionale.Inca un broker paraseste bursa: "Nu mai vad perspective la BVB" ASF a trimis la Guvern aceasta propunere, iar mai departe aceasta a plecat spre a fi analizata la ministerele de resort. I-am cerut ministrului Energiei, Victor Grigorescu, sa ne confirme aceasta informatie, insa a spus ca aceste discutii se poarta la alte niveluri - ASF, Guvern - care il depasesc. Concentrarea ar fi mai degraba pe listarea Complexului Energetic Oltenia sau alte proiecte. "Sunt suficient de multe lucruri de facut", a afirmat Grigorescu sugerand ca vanzarea pachetelor minoritare la companiile de distributie nu reprezinta o prioritate. Negritoiu apreciaza ca este o solutie buna ca statul sa listeze societatile respective vanzand pachetele sale, dupa cum si Fondul Proprietatea (FP) ar putea face acelasi lucru instrainand pachetele sale. Discutiile au fost detaliate in toamna si au fost reluate cu actualul guvern. "Cred ca avem sanse sa facem ceva anul acesta", a conchis seful Autoritatii de Supraveghere.