AeRO: Sameday Courier este primul brand romanesc de curierat care se listeaza la Bursa din Bucuresti - 12 februarie 2015

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 12 noiembrie 2024 08:36, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Delivery Solutions SA, compania care opereaza brandul Sameday Courier, va deveni primul operator romanesc de curierat rapid listat pe Bursa de Valori Bucuresti, potrivit unui comunicat al companiei. Actiunile companiei vor fi disponibile pe piata AeRO, sistemul alternativ de tranzactionare administrat de BVB. Joi BVB va prezenta alte cateva companii dornice sa intre pe AeRO. Delivery Solutions SA, compania care opereaza brandul Sameday Courier, va fi una dintre companiile care se vor lista pe piata AeRo, sistemul alternativ de tranzactionare al Bursei de Valori Bucuresti (BVB), unde sunt primite si IMM-urile doritoare de a se pregati pentru intrarea pe piata principala a BVB.Actionarii companiei vor sa cedeze impreuna aproximativ 10% din titlurile pe care le detin, pentru a asigura lichiditatea initiala a actiunilor, "nefiind exclusa nici posibilitatea unei majorari de capital in viitor", spun oficialii Delivery Solutions."Am inceput toate demersurile necesare listarii, cel mai probabil vor fi finalizate in cursul aceste luni", a declarat Octavian Badescu, antreprenor si fondator al Sameday Courier.Consultantul Sameday Courier in privinta listarii la Bursa este compania FSA Advisory.Piata AeRO BVB Market for Equities este sistemul alternativ de tranzactionare al BVB rebranduit in urma noii functionalitati primite in cadrul strategiei de dezvoltare a BVB. Piata AeRO este dedicata firmelor mici si mijlocii cu potential de crestere ridicat si interesate sa foloseasca bursa ca mijloc de finantare.Firmele candidate la admiterea pe piata AeRO trebuie sa satisfaca criterii minime adecvate pentru un start-up: o capitalizare anticipata de cel putin 250.000 euro (valoarea de piata in functie de pretul la bursa) si un free-float (pondere de actiuni in circulatie libera) de cel putin 10% din total, sau minimum 30 de actionari."Prin listare se pot atinge mai multe obiective: se reliefeaza o valoare a companiei recunoscuta de piata. Se poate obtine capital de dezvoltare. Creste credibilitatea companiei cu toate efectele subsecvente. Creste expunerea. Poti folosi propriile actiuni pentru a achizitiona alte companii in viitor. Poti transforma in cash o parte din portofoliul investitional al actionarilor. Cand noi - actionarii - am luat decizia listarii, am avut in vedere toate aceste aspecte", a explicat Lucian Baltaru, general performance manager la Sameday Courier.Sameday CourierSameday Courier a inregistrat in 2014 o cifra de afaceri de aproximativ 1,6 milioane de euro, in crestere cu 50% fata de anul precedent, in conditii de profitabilitate."Suntem o companie care distribuie si dividende, dar care pastreaza si resurse pentru continuarea dezvoltarii", a completat Lucian Baltaru.Pentru anul 2015, Sameday Courier estimeaza o cifra de afaceri cuprinsa intre 2 – 2,5 milioane de euro si o rata a profitului de doua cifre, potrivit datelor furnizate de companie. Oficialii sau sustin ca singura companie romaneasca specializata in livrarile in aceeasi zi, atat in tara, cat si in strainatate.Compania a fost infiintata in 2007.Listarea survine dupa ce, la sfarsitul anului trecut compania s-a transformat in societate pe actiuni, o alta premiera pentru piata operatorilor de curierat din Romania, potrivit oficialilor."Listarea este fara indoiala un moment important in viata oricarei companii. Este o experienta noua si pentru noi, vom vedea cum vor evolua lucrurile, insa noua nu ne-a lipsit niciodata curajul de a accepta provocari, de a ne diferentia, de a incerca abordari inovative, disruptive, in toate actiunile noastre", a mai spus Octavian Badescu.Pentru urmatorii ani, actionarii actuali au ca obiectiv cresterea valorii companiei."Aceasta inseamna cresterea cifrei de afaceri, a profitului, iar in acest scop serviciile oferite de noi trebuie sa fie la standarde foarte ridicate. Ramanem in continuare adeptii unei pozitionari adecvate, fanii diferentierii, inovarii, adeptii focalizarii pe acele nise pe care detinem avantaje competitive si a specularii oportunitatilor pe care piata le ofera in anumite perioade. Sameday va face in continuare ceea ce stie mai bine", a mai punctat Octavian Badescu, antreprenor si fondator al Sameday Courier.De asemenea, planurile de dezvoltare ale companiei includ consolidarea pozitiei acesteia in curieratul local si consolidarea, in general, pe nisa livrarilor in aceeasi zi. "Astfel de livrari au tendinta de a deveni "same hour", iar aici zona de "food delivery" este in avangarda.Integrarea cu aplicatia Lokko si sistemul aferent de gestionare al comenzilor joaca un rol important in dezvoltarea afacerii si consideram ca acest lucru ne va ajuta si din perspectiva profitabilitatii.Compania va continua sa se dezvolte si pe segmentul livrarilor in regim mai putin accelerat, de tip postal, iar livrarile neadresate (dropmail-ul) vor avea si ele o pondere semnificativa.