BET va avea o componenta variabila, cu un numar de minimum 10 companii si maximum 15 - 06 octombrie 2016

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 13 noiembrie 2024 00:19, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

INDICELE BET şi indicele BETTR, reprezentativi pentru BVB, vor avea o componentă variabilă, faţă de una fixă de 10 companii în prezent, iar numărul minim de companii va fi 10 şi maximul de 15 companii. Ieri, Consiliul Bursei a aprobat modificarea manualelor indicilor BVB. Astfel, la fiecare şedinţă se va decide numărul de companii, cât şi includerea, acestora care se va face doar după ce astea vor fi introduse pe Watchlist (listă de companii eligibile). 'în plus, se introduce un Watchlist în care se vor regăsi companiile monitorizate pentru includerea în indicii BET şi BET-TR. Componenţa listei va fi decisă în cadrul şedinţelor periodice din martie şi septembrie", menţionează BVB. Companiile vor rămâne în listă minimum şase luni, până la includerea în indici. Primul Watchlist va fi comunicat pieţei în cel mai scurt timp şi va rămâne în vigoare până la şedinţa Comisiei Indicilor din martie 2017. Componenţa şi numărul de companii în indici se pot modifica de două ori pe an, în martie şi septembrie, dar şi în condiţii excepţionale (de exemplu în cazul listării unor noi companii). Indicele de referinţă BET urmăreşte cele mai lichide zece companii listate pe bursă. în componenţa acestuia se află Fondul Proprietatea, Petrom, Transgaz, Transelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Electrica, Banca Transilvania, BRD SocGen şi Bursa de Valori Bucureşti. "In plus, se introduce un Watchlist în care se vor regăsi companiile monitorizate pentru includerea în indicii BET şi BET-TR." Bursa a adus pe piaţă indicele BET-TR în septembrie 2014, care include dividendele aprobate ale companiilor incluse în indice.