Inca o veste proasta pentru salariatii BCR: cine nu si-a vandut actiunile anul trecut a pierdut 30% - 12 martie 2013

Versiunea din 2 octombrie 2023 20:12, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Grupul austriac Erste a lansat o noua oferta adresata salariatilor si actionarilor minoritari ai BCR, cu exceptia SIF-urilor, pentru achizitia actiunilor pe care acestia le detin la BCR, la un pret de 0,75 lei/actiune, cu 31% mai mic decat in urma cu un an si cu 63% mai mic decat cel platit de austrieci in noiembrie 2006. Actionarii persoane fizice ai BCR mai detin circa 21,1 milioane de actiuni (0,13% din capitalul bancii), care la pretul actual din oferta sunt evaluate la 15,8 milioane de lei (3,62 mil. euro). Pretul de 0,75 lei/actiune este cel mai mic pe care Erste il ofera minoritarilor BCR de la privatizare. In februarie 2012, austriecii le-au oferit un pret de 1,09 lei/actiune minoritarilor de la BCR intr-o oferta care viza un pachet de 0,36% din actiuni. Ei au reusit atunci sa ia circa 0,22% din actiuni dupa ce au prelungit oferta de doua ori, pana la finalul lunii mai. In septembrie, Erste le-a mai facut o oferta salariatilor la un pret de 0,92 lei/actiune, dar nu au reusit sa stranga decat un pachet nesemnificativ de 0,01% din actiuni. Scaderea pretului face ca oferta sa aiba sanse minime de reusita, avand in vedere ca majoritatea minoritarilor care au vrut sa vanda au facut-o deja. Totusi, Erste le lasa si celorlalti aceasta posibilitate, noua oferta fiind pe termen nelimitat. Erste va putea ajusta trimestrial pretul oferit, iar noua cotatie si perioada in care va fi aplicat vor fi comunicate cu cel putin 10 zile calendaristice inaintea datei la care produce efecte. La acest pret, banca este evaluata la 2,8 miliarde de euro, insa evaluarea este mai putin relevanta, avand in vedere ca pachetul vizat de oferta este foarte mic. „La fel ca in cazul ofertelor de cumparare anterioare lansate de EGB Ceps, acest pret pe actiune a fost stabilit prin utilizarea multiplului valoare de piata/valoare contabila a bancii listate BRD - GSG ca un echivalent, la suma rezultata adaugandu-se o prima de 50%. In timp ce metoda de calcul a ramas neschimbata, pretul pe actiune a scazut comparativ cu celelalte oferte din cauza incertitudinilor mediului economic local, cu impact asupra performantei sectorului financiar“, se arata in anuntul actualei oferte de vanzare publicat pe site-ul BCR. BCR a raportat anul trecut pierderi de 1,23 miliarde de lei (277 mil. euro), cele mai mari din sistemul bancar romanesc, dar austriecii au anuntat un amplu program de restructurare, care prevede crearea unei divizii de recuperare a creditelor neperformante, dar si noi reduceri de personal. Angajatii care vor fi disponibilizati vor primi pana la 16 salarii compensatorii, in functie de istoricul profesional, iar cei care vor opta pentru pensionare anticipata ar putea primi pana la 22 de salarii compensatorii. Salariatii BCR au fost pana acum printre rasfatatii sectorului bancar. Inainte de privatizare, cand banca era inca sub controlul statului, ei au putut cumpara un pachet de 8% din actiuni la un pret apropiat de valoarea nominala (circa 0,1 lei/actiune in prezent). In 2005, Erste a preluat BCR platind un pret record de 3,72 mld. euro pentru 62% din actiuni. Pretul pe actiune a fost de 7,45 euro/actiune (echivalentul a circa 2,1 lei/actiune in prezent). In noiembrie 2006, Erste le-a facut prima oferta salariatilor BCR dandu-le posibilitatea sa-si vanda actiunile contra cash la pretul de 6,5 euro/actiune (circa 1,99 lei/actiune la valoarea actuala) sau sa le schimbe pe actiuni Erste (6 actiuni BCR pe o actiune Erste). Cei care au optat pentru schimbul de actiuni puteau sa vanda pe loc jumatate din actiunile Erste primite. Erste a reusit sa cumpere atunci 7,2% din actiunile BCR, majoritatea salariatilor vanzandu-si actiunile cu profituri substantiale (de circa 20 de ori banii investiti). Cei care au optat pentru actiuni Erste si nu le-au vandut isi pot vinde acum actiunile pe bursa la un pret reprezentand echivalentul a 1,4 lei pentru o actiune BCR, aproape dublu fata de pretul pe care austriecii il ofera in prezent salariatilor, chiar daca actiunile Erste se tranzactioneaza in prezent la jumatate fata de pretul din noiembrie 2006. Asta din cauza ca valoarea BCR a scazut si mai mult decat valoarea Erste. Erste a cumparat in 2011 participatiile detinute de patru dintre SIF-uri la BCR (24% din actiuni), intr-un deal in valoare de circa 500 mil. euro care a avut o componenta cash si un schimb de actiuni BCR pe actiuni Erste. Tranzactia a evaluat BCR intre 2 si 2,5 mld. euro. SIF Oltenia este singura care nu si-a vandut participatia si a participat chiar la o majorare de capital in noiembrie 2011, detinand in prezent circa 6,3% din capitalul BCR.