Cat va fi cursul leu/euro la sfarsitul anului 2012? Bancherii nu vad fluctuatii majore, dar atentie la francul elvetian si la dolar - 04 ianuarie 2012

Versiunea din 7 noiembrie 2024 15:41, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Dolarul este estimat sa creasca la 3,4 lei, iar francul elvetian se va duce catre 3,3-3,4 lei. Cursul de schimb va continua sa fie relativ stabil in acest an, evolutia urmand sa oscileze pe palierul 4,25 - 4,35 lei/euro, usor mai ingust decat cel inregistrat anul trecut. Insa, exista riscul testarii unor niveluri mai ridicate, spre 4,4 lei/euro, in cazul unei aversiuni extreme fata de risc, in opinia analistilor. In privinta cotatiei leului in raport cu dolarul american, prognozele analistilor se plaseaza pe coridorul 3,1-3,46 lei/dolar, iar pentru francul elvetian estimarile oscileaza in jurul a 3,4 lei/franc. Anul trecut, leul s-a dovedit mult mai stabil decat celelalte monede din regiune, rezerva valutara a BNR de aproximativ 32 mld. euro permitand interventii lejere de temperare a presiunilor pe curs. Leul s-a depreciat in 2011 cu doar 0,8% fata de euro, cu 4,2% fata de dolar si cu 3,8% fata de francul elvetian. "Ne asteptam la o depreciere foarte modesta fata de euro si probabil concentrata catre finalul anului pe fondul tensiunilor externe accentuate de incertitudinea obisnuita a unui an electoral. Romania a ajustat o parte notabila a dezechilibrelor sale, insa modelul sau de crestere economica continua sa para riscant cat timp tensiunile din zona euro persista", a comentat Vlad Muscalu, economist la ING Bank. Prognozele ING Bank pentru finele anului sunt: 4,25 lei/ euro, aproape 3,3 lei/dolar si in jur de 3,4 lei/franc elvetian. Nivelul cursului este destul de greu de suportat de catre cei care au luat credite in valuta in 2007 si 2008, cand cotatia era cu 20% mai jos, problemele reflectandu-se in cresterea continua a restantelor. BCR, cea mai mare banca dupa active, prognozeaza pentru sfarsitul anului cotatii de 4,32 lei/euro si 3,46 lei/dolar. Economistul-sef al BRD-SocGen Florian Libocor se asteapta la o evolutie relativ stabila a cursului in acest an, in intervalul 4,1-4,3 lei /euro. Si Ionut Dumitru, economistul-sef al Raiffeisen Bank, crede ca in acest an cursul de schimb va fi relativ stabil, cotatiile urmand sa oscileze in jurul a 4,3 lei/euro. BNR se teme ca o depreciere prea mare a leului sa nu deterioreze si mai mult portofoliile de credite in valuta, mai ales pe cele de consum si pentru IMM-uri, si ca atare este improbabil sa lase cursul sa treaca de 4,4 lei pentru un euro pentru mai mult de cateva zile, in viziunea UniCredit Tiriac Bank. Catalina Molnar, senior economist al RBS Bank: Nu consideram ca BNR va apara un anumit nivel de curs leu/euro, indiferent de context, dar, pe de alta parte, BNR nu este clar confortabila cu miscari bruste ale cursului de schimb. In ultimii trei ani atitudinea BNR cu privire la miscarile leului fata de euro a indus ideea ca rata de schimb nu coboara sub 4 lei/euro si nu depaseste 4,4 lei/euro. "Chiar daca neaga ca ar exista un plafon pentru curs, este putin probabil ca BNR sa lase leul sa treaca de nivelul de 4,4 lei pe euro mai mult de cateva zile, intrucat banca centrala se teme ca portofoliul de imprumuturi in valuta se va deteriora in continuare", comenta in decembrie Dan Bucsa, economistul-sef al UniCredit Tiriac Bank. El nu vede nici surse semnificative de apreciere deoarece intrarile de investitii straine in tara vor fi slabe. UniCredit Tiriac Bank anticipeaza ca BNR va mentine in 2012 cursul in intervalul 4,3-4,4 lei pentru un euro. Pentru dolar, banca anticipeaza o rata de schimb la sfarsitul anului de 3,14 leu/ dolar. "In ultimii trei ani atitudinea BNR cu privire la miscarile leului fata de euro (prin declaratii si actiuni pe piata) a indus ideea ca rata de schimb nu coboara sub 4 lei/euro si nu depaseste 4,4 lei/euro. Nu consideram ca BNR va apara un anumit nivel de curs leu/euro, indiferent de context, dar, pe de alta parte, BNR nu este este clar confortabila cu miscari bruste ale cursului de schimb", considera Catalina Molnar, senior economist al RBS Bank. Ipoteza RBS Bank pentru cursul mediu leu/euro in 2012 este de 4,29, nivelul prognozat pentru sfarsitul anului fiind 4,27 lei/euro. In 2011 cursul leu/ euro s-a apropiat de recordul de 4,4 lei/euro atins cu un an in urma, pe fondul tensiunilor de pe pietele internationale legate de ingrijorarile privind datoriile suverane, care au escaladat in a doua parte a anului. Dan Bucsa, economistul-sef al UniCredit Tiriac Bank: Chiar daca neaga ca ar exista un plafon pentru curs, este putin probabil ca BNR sa lase leul sa treaca de nivelul de 4,4 lei pe euro mai mult de cateva zile, intrucat institutia se teme ca portofoliul de imprumuturi in valuta se va deteriora in continuare. Molnar crede ca tensiunile pe pietele financiare sunt asteptate sa persiste in contextul crizei datoriei publice. RBS Bank anticipeaza un curs de 3,1150 lei/dolar pentru sfarsitul acestui an si un curs mediu de 3,2700 lei/dolar. O depreciere a leului cu 5% nu ar trebui sa fie considerata un soc semnificativ pentru economia romaneasca in cazul in care situatia din Europa se va deteriora, in viziunea RBS Bank. "In opinia noastra, sectorul bancar este bine capitalizat pentru a absorbi un astfel de soc. Amintiti-va ca Romania are un acord preventiv cu FMI si Comisia Europeana - de 5 mld. euro - fonduri care vor deveni disponibile in cazuri speciale." Piata valutara interna este mica, iar "puterea" bancii centrale in fata atacurilor speculative impotriva leului pare impresionanta, avand in vedere rezervele valutare de 32 mld. euro, potrivit lui Molnar. Melania Hancila, economistul-sef al Volksbank, se asteapta la o evolutie relativ stabila a cursului euro/leu pe parcursul anului acesta, osciland in banda 4,2-4,4, datorita eforturilor sustinute ale Bancii Nationale de a apara stabilitatea cursului astfel incat sa sustina exportatorii si, in acelasi timp, sa nu puna in pericol stabilitatea financiara, impiedicand si o depreciere abrupta a cursului. Vlad Muscalu, economist la ING Bank: Ne asteptam la o depreciere foarte modesta fata de euro si probabil concentrata catre finalul anului pe fondul tensiunilor externe accentuate de incertitudinea obisnuita a unui an electoral. Romania a ajustat o parte notabila a dezechilibrelor sale, insa modelul sau de crestere economica continua sa para riscant cat timp tensiunile din zona euro persista. Datorita trecerii la sistemul de raportare IFRS, excedentul de provizioane constituite de catre banci ar fi urmat sa exercite presiuni de apreciere a leului in prima parte a anului, insa se pare ca aceste vanzari de valuta se vor extinde pe o perioada mai lunga, probabil in primul semestru al anului, pentru a evita volatilitatea cursului, a explicat Hancila. Ea anticipeaza pentru sfarsitul anului cotatii de 4,25 lei/euro, 3-3,2 lei/dolar si 3,3-3,4 lei/franc elvetian. Cum au evoluat valutele anul trecut Valutele principale au castigat teren in fata leului in 2011, dar majoritatea au consemnat aprecieri care abia acopera rata inflatiei. Euro s-a apreciat cu numai 0,8% in 2012, atingand nivelul de 4,3197 lei in ultima zi de tranzactionare din 2011. Moneda europeana a fost insa mult mai volatila anul acesta si a variat intr-un interval foarte larg (de la 4,07 lei la 4,36 lei). Dolarul american a castigat 4,2% in fata leului anul acesta, iar lira sterlina s-a apreciat cu 3,4%, la jumatate fata de yenul japonez si yuan. La randul sau, francul elvetian a castigat 3,8% in fata leului in acest an. Cursul leu/franc a fost insa extrem de volatil pe parcursul acestui an, moneda elvetiana depasind in vara pragul de 4 lei. Francul elvetian a reprezentat o moneda de refugiu pentru investitori pe fondul turbulentelor de pe pietele internationale, dar aprecierea monedei a fost limitata in ultimele luni de catre banca centrala a Elvetiei printr-un set de masuri speciale, in conditiile in care competitivitatea economiei elvetiene era grav afectata de cresterea cursului. Aprecierea din prima jumatate a anului a francului a afectat zeci de mii de romani care au luat credite in moneda elvetiana in 2006-2007, cand cursul de schimb era de circa 2,2 lei/franc. Spre deosebire de cei care au ales sa economiseasca in yeni sau yuani, clientii cu conturi in euro, dolari sau lire sterline au putut sa castige si din dobanzi anul trecut, majoritatea bancilor locale avand in oferta produse de economisire in aceste trei monede. Totusi, chiar adaugand castigul din dobanzi, aceste trei valute nu ar fi depasit performanta celor doua monede asiatice, avand in vedere ca dobanzile la euro sunt undeva la 4% pe an, iar cele la dolari si lire sterline nu depasesc 2% pe an.