ERSTE: Platile restante reduc cu pana la 25% preturile tinta ale companiilor farmaceutice la bursa - 17 septembrie 2012

Versiunea din 8 noiembrie 2024 12:12, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Erste Group Research a taiat din pretul tinta pe urmatoarele 12 luni, al actiunilor Antibiotice Iasi, ca si din cel al Biofarm Bucuresti, din cauza restantelor de plata din sistem, dar si a dificultatilor suplimentare ale taxei clawback. Antibiotice a fost retrogradatata de la recomandarea „PASTREAZA“ la „DIMINUEAZA“. Spre deosebire de companiile farmaceutice maghiare, cele romanesti nu profita la fel de mult, sau mai deloc de piata Rusiei. Analistii de la Erste Group Research au redus cu 25% pretul tinta al actiuni Antibiotice Iasi (simbol bursier ATB) de la 0,446 la 0,335 lei / titlu, iar pretul tinta al actiunii Biofarm Bucuresti (BIO) cu 8%, de la 0,237 la 0,218 lei / titlu, din cauza „problemelor de incasare a creantelor“, „a slabei discipline de plata de pe piata autohtona si a poverii ridicate a taxei clawback“.Joi, la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), actiunile ATB s-au vandut in medie cu 0,3722 / titlu, iar BIO cu 0,1825 lei / titlu. La aceste preturi , valoarea de piata a Antibiotice (ATB) era de 212,9 milioane de lei, iar cea a Biofarm (BIO) de 199,8 milioane de lei.Prin taxa clawback statul ia inapoi circa 30% din banii pe care ii da pe medicamentele generice, prin casele de sanatate. Taxa ar putea scadea spre 20%, daca Guvernul va schimba modul de calcul, eliminand TVA din calcule, conform promisiunilor.Analistii fac estimari de pret tinta pentru urmatoarele12 luni, analizand activele companiei si comparandu-le cu performante altor companii similare. Estimarile nu sunt decat repere, si nu sugestii, chiar daca sunt denumite recomandari.„La prima vedere, farmaceuticele romanesti arata bine, cu cresteri de doua cifre ale profitului pe Semestrul 1“. La o analiza mai atenta, insa, mai ales Antibiotice (ATB) este afectata de faptul ca „piata farmaceutica din Romania ramane marcata de perpetuarea platilor restante si de o povara relativ ridicata a taxei clawback“, scrie Raluca Ungureanu, analist de piata de caspital la BCR, in raportul Erste.Antibiotice Iasi (ATB) a raportat a o crestere a afacerilor pana la 148,6 milioane de lei, pe Semestrul 1, cu 7,3% fata aceeasi perioada anului 2011, si un profit net cu 11% mai mare, pana la 25,8 milioane de lei, potrivit rapoartelor trimise la Bursa de Valori Bucuresti (BVB).Si afacerile Biofarm Bucuresti (BIO) au crescut Semestrul 1 fata de aceeasi perioada din 2011, cu 7% pana la 52,9 milioane de lei, iar profitul cu 13% pana la 12,3 milioane de lei.„Continuam sa credem ca plasamentul in BIO isi pastreaza atractivitatea si pastram recomandarea „ACUMULEAZA“ (achizitii in cantitati mici, discrete, n.r.)“, in vreme ce, ca urmare a scaderii vanzarilor pe piata romaneasca si a taxei clawback, noua recomandare Erste privind actiunea ATB este „DIMINUEAZA“ („reduce“, vanzari in cantitati mici. n.r.).Raportul Erste analizeaza si performantele altor companii farmaceutice din Europa Centrala si de Est, mai ales din Ungaria si Polonia. Si acestea si mai ales companiile maghiare sufera de pe urma taxelor, dar efectul acestora este partial compensat de exporturile mari in Rusia si in fostele tari sovietice.La Antibiotice exporturile au ajuns la 22,5% in cifra de afaceri totala, destinatiile fiind Brazilia, Pakistan, Emiratele Arabe Unite, ca si Danemarca, Ucraina, Albania, Azerbaidjan, dar si in SUA.Biofarm raporteaza cresterea exporturilor, dar rapoartele sunt imprecise privind destinatia. Rapoartele BIO spun ca ponderea exporturilor este de cel mult 5% din vanzari. Estimari alternativeCasa de brokeraj Tradeville, a calculat cu o alta metoda, un „pret teoretic“ al actiunii ATB de 1,4389 lei / titlu. Tardeville se fereste din motive ce tin de reglementari sa propuna un pret tinta.„Cifra de afaceri (a Antibiotice, pe Semestrul1, n.r.) acoperea 48% din cifra bugetata pentru intregul an, iar tinta de profit bugetata pentru 2012 a fost deja atinsa. Evolutia recenta a indicatorilor financiari a fost in corelatie cu ritmul de crestere din ultimii ani, dar si ca reactie la planul de restructurare si dezvoltare a societatii pentru perioada 2012 – 2016“. spune raportul elaborat de Tradeville.De asemeni, se cade sa nu ignoram recomandarea „CUMPARA“ pe care analistii de la SSIF Broker Cluj nu au modificat-o inca, care conteaza pe expansiunea externa a companiei iesene. PatroniiCel mai important actionar al Antibiotice (ATB) este Ministerul Sanatatii care detine in prezent peste 53% din capital, urmat de SIF Oltenia cu peste 10%. Restul actiunilor fiind dispersate mai ales intre fonsurile de investitii Broadhurst Investment Limited (peste 4,19%), SIF Transilvania (SIF3, peste 4,03%), Eastern Eagle Fund Ltd (aproape 1,92%), Fondul de Pensii Administrat privat ING (peste 1,89%), SIF Banat-Crisana /SIF1, peste1,31%) si Hyposwiss (Lux) Fund Danube Tiger (Eur) cu peste 1,25% din totalul actiuilor ATB.Principalii actionari ai Biofarm (BIO) sunt Societatile de Investitii Financiare SIF Oltenia (SIF 5, cu 25,28%), SIF Banat-Crisana (SIF1, 16,66%), SIF Moldova (SIF2, 12,21%) si AVAS (1,04%).Parteneriatul SIF-urilor la Biofarm a fost menit initial participarii la licitatia privind privatizarea Antibiotice, amanata la o data neprecizata.