Actionarii Sibex cer revocarea administratorilor - 30 iulie 2012

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 28 septembrie 2023 03:57, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Mai multi actionari ai bursei de la Sibiu, care detin cumulat 5,64% din actiuni, au solicitat convocarea AGA pentru revocarea Consiliului de Administratie al Sibex si alegerea de noi administratori, informeaza Mediafax."Consiliul de Administratie va analiza cererea primita si va lua masurile necesare, conform prevederilor legale", se arata intr-un comunicat publicat de Sibex. Bursa de la Sibiu nu precizeaza numele actionarilor care au solicitat revocarea. Actualul CA a fost ales in luna aprilie a anului trecut, cand actionarii au ales trei noi membri si i-au confirmat pe reprezentantii SIF Transilvania si SIF Muntenia, Dan Simionescu si Gabriel Filimon. Cei trei noi administratori sunt Cristian Sima, care a preluat functiile de director general si presedinte CA, fostul vicepresedinte CNVM Paul Miclaus (actual vicepresedinte la Sibex) si Alexandru Gaitan, manager de portofoliu la compania Frontier Capital Management, Londra. Tot atunci, actionarii Sibex l-au revocat din functia de membru CA pe Teodor Ancuta, fostul presedinte CA si director general al Sibex de la infiintarea bursei (1997) pana in aprilie 2011. De la schimbarea Consiliului de Administratie, Sibex a inregistrat profit doar in primele trei luni din acest an, insa castigul a fost de doar 1.800 de lei. In celelalte trimestre, compania a consemnat pierderi. Anul trecut, pierderile au fost de 596.000 de lei, iar dupa primele sase luni din acest an sunt de 149.000 de lei. Pierderile din primele sase luni din acest an sunt de aproape trei ori mai mari decat cele din perioada similara a anului trecut, de 57.000 de lei. Pe de alta parte, cifra de afaceri a crescut in primul semestru cu 30%, de la 865.000 de lei la 1,1 milioane lei. Totodata, veniturile au avansat cu 45%, la 1,6 milioane lei, iar cheltuielile au urcat cu 46%, la 1,7 milioane lei. In primele sase luni ale anului trecut, Sibex a inregistrat venituri de 1,1 milioane lei si cheltuieli de 1,2 milioane lei. Bugetul pentru acest an aprobat in aprilie de actionari in AGA prevede un profit brut de 767.000 de lei. Din tranzactiile cu derivate, Sibex ar urma sa incaseze in acest an 3 milioane lei, de aproape trei ori mai mult decat anul trecut, cand comisioanele au cumulat aproape 1,1 milioane lei, potrivit estimarilor conducerii bursei de la Sibiu.