Goldman Sachs: Decizia privind tranzactiile OTC - foarte buna. BVB: Trebuie sa o schimbam - 30 septembrie 2010
Oficialii Bursei de la Bucuresti cer desfiintarea hotararii Depozitarului Central Extinderea tranzactiilor OTC pentru toate tipurile de instrumente financiare a creat o adevarata dezbatere pe piata de capital intre brokerii care sustin ca aceasta masura va reduce riscul pietei si implicit va creste si lichiditatea Bursei si cei care se tem ca investitorii vor prefera sa faca tranzactiile mari in afara pietei reglementate.Marile grupuri financiare internationale considera ca prin decizia de extindere a tranzactiilor OTC (prin negociere directa, in afara Bursei) pentru toate tipurile de instrumente financiare dispare o bariera in calea tranzactiilor pe piata din Romania. Aceeasi opinie o au si administratorii Depozitarului Central, care au luat recent aceasta decizie considerata de ei ca fiind istorica pentru piata de capital romaneasca. Pe de alta parte, conducerea Bursei de la Bucuresti (BVB), care detine pachetul majoritar de actiuni al Depozitarului Central, a contestat puternic hotararea cerand noului consiliul de administratie al DC, care urmeaza sa fie ales luna viitoare, sa o desfiinteze. O veste buna pentru straini „Aceasta (extinderea tranzactiilor OTC - n.r.) este o stire foarte buna si o dezvoltare bine-venita pentru piata romaneasca”, a fost reactia reprezentantilor Goldman Sachs. O parere similara au avut si cei ai Credit Suisse, in timp ce reprezentantii Morgan Stanley si Bank of America (Merrill Lynch) au spus ca perceptia generala este ca dispare o bariera de tranzactionare pe piata din Romania. Oficialii Depozitarului Central spun ca pentru investitorii straini aceasta este o decizie normala pentru o piata de capital, ceruta de altfel de directivele europene. „Investitorii straini vad aceasta decizie ca fiind absolut normala, nu o vad ca o mare realizare a pietei locale. Paradoxul este ca pentru titlurile straine se puteau face si pana acum tranzactii OTC si nimeni nu comenta impotriva”, a declarat Ovidiu Sergiu Pop, presedintele Depozitarului Central. Dana-Mirela Ionescu, presedintele societatii de brokeraj Raiffeisen Capital&Investment (RCI) si membru in consiliul de administratie al Depozitarului, spunea recent ca daca ne uitam la pietele din jur, mesajul este clar: cu cat o piata este mai rigida si ingradita de reguli, cu atat lichiditatea ei este mai mica si potentialele fapte ilegale sunt mai mari. Seful brokerilor de la Raiffeisen considera ca aceasta „deschidere” va creste lichiditatea si pe piata reglementata a Bursei din Bucuresti, deoarece va scadea riscul de a cumpara actiuni listate. Ea mentiona ca posibilitatea efectuarii tranzactiilor OTC nu inseamna si mutarea tranzactiilor in afara Bursei, pentru ca este mult mai comod pentru brokeri „sa apese pe un buton si sa faca tranzactia in piata”. OTC-ul ar urma sa fie folosit doar atunci cand tranzactia nu se va putea executa la Bursa. Un studiu de impact Pe de alta parte, administratorii BVB spuneau ca momentul ales pentru a lua aceasta decizie este unul complet nepotrivit, avand in vedere perioada extrem de proasta prin care trece bursa in ceea ce priveste volumele de tranzactionare. „Nu suntem impotriva nerespectarii directivelor europene, dar dorim ca atunci cand este vorba de o noutate pentru piata locala sa avem intai regulile generale bine stabilite inainte de a lua o astfel de decizie. Am cerut suspendarea hotararii pana la prezentarea unui studiu de impact privind tranzactiile OTC si pana vom avea o pozitie clara din partea CNVM cu privire la cadrul general de tranzactionare pe aceasta piata”, a declarat Stere Farmache, presedintele BVB. „Cred ca este de asemenea nevoie de o dezbatere cu participantii la piata si Asociatiile Investitorilor”, a adaugat Farmache. Octavian Molnar, directorul general adjunct al societatii de brokeraj IFB Finwest si membru in Consiliul Bursei, spunea recent ca tranzactiile de acest tip sunt permise oriunde in lume, nu pot fi interzise, dar trebuie ales momentul optim pentru a le introduce. El adauga ca decizia este buna doar pentru brokerii mari, nu si pentru Bursa. Oficialii BVB au anuntat si o serie de alte planuri pe care le au pentru dezvoltarea societatii, respectiv lansarea in colaborare cu Casa de Compensare Bucuresti si cu Operatorul Pietei de Energie Electrica din Romania (OPCOM) a pietei romane de derivate pe energie electrica. Bursa intentioneaza totodata sa lanseze si noi produse, respectiv trei noi contracte futures avand ca activ suport indicele ROTX, actiunile BVB si cele ale Fondului Proprietatea.