Aurul si-a pierdut din stralucire: uncia a coborat sub pragul de 1.600 de dolari - 22 februarie 2013
O uncie de aur (28,35 grame) se tranzactiona ieri pe bursa de la Londra la un pret de 1.568 dolari, cel mai coborat nivel din ultimele sase luni, sub presiunea aprecierii dolarului american si a stirilor ca Federal Reserve, banca centrala a SUA, ar putea sa isi revizuiasca programul de relaxare monetara in luna martie. Fata de inceputul anului, aurul a inregistrat o scadere de 5,3% in dolari, in conditiile in care majoritatea pietelor de actiuni ale lumii sunt aproape de maximele din 2007. La Bucuresti, BNR a cotat ieri pretul unui gram de aur la 167,72 lei, cu 8% mai putin decat pretul de la inceputul anului. Metalul galben a debutat in 2013 cu un pret de 1.657 dolari/uncie, cu 8,2% peste nivelul din urma cu un an. Unii analisti se asteptau ca avansul aurului sa continue si in 2013, mana in mana cu politica de relaxare monetara a FED, insa temerile investitorilor ca banca centrala americana si-ar putea revizui politicile au cauzat corectii negative ale pretului aurului. Injectiile de capital facute de FED in pietele financiare au alimentat raliul aurului din ultimii ani, metalul galben fiind considerat ca un mijloc de protectie impotriva inflatiei. Infuzia de lichiditati a FED in pietele financiare alimenteaza temerile inflationsite ale investitorilor.