Ministrul desemnat al Economiei vrea sa listeze companiile de stat si pe burse externe - 07 mai 2012
Daniel Chitoiu, care a primit votul comisiilor de specialitate din Parlament pentru functia de ministru al Economiei, a declarat ca vrea sa listeze companiile de stat si pe bursele externe, nu doar cea locala.
In timpul audierilor, Chitoiu a spus ca intentioneaza sa duca Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romgaz si Transgaz (TGN) nu doar pe Bursa de Valori Bucuresti, ci si pe pietele internationale.
Potrivit spuselor sale, toate aceste companii au profit si se pot obtine mai multi bani pe pachetele minoritare vandute, decat s-ar putea daca privatizarea s-ar efectua doar prin listare pe bursa din Bucuresti.
Listarea sau vanzarea pe bursa a unor pachete de actiuni a fost asumata de Romania in cadrul acordului cu Fondul Monetar International, Comisia Europeana si Banca Mondiala.
De asemenea, Chitoiu intentioneaza sa numeasca directori independenti politic la conducerea unor companii de stat precum Hidroelectrica, Transgaz, Electrica si Oltchim (OLT).